Uniunea Europeană ia măsuri pentru contracararea propagandei străine

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO 123RF

Eurodeputaţii avertizează asupra campaniilor de dezinformare ruseşti care sunt principala sursă de informaţii false în Europa, alături de cele provenite din China, Iran şi Coreea de Nord, şi au adoptat miercuri o rezoluţie prin care îndeamnă UE să întărească grupului operativ East Stratcom, pentru a reacţiona la propaganda rusească ostilă.

Parlamentul European condamnă ferm acţiunile agresive în creştere din partea Rusiei, Chinei, Iranului şi Coreei de Nord „care încearcă să submineze fundamentele şi principiile democraţiilor europene, precum şi suveranitatea tuturor ţărilor Parteneriatului Estic”.

Evaluând ultimele eforturi ale UE de contracarare a propagandei ostile de către ţări terţe, eurodeputaţii solicită crearea unui cadru legal robust atât la nivel european, cât şi internaţional în vederea combaterii ameninţărilor hibride.

În rezoluţia adoptată miercuri cu 489 de voturi „pentru”, 148 „împotrivă” şi 30 de abţineri, eurodeputaţii doresc să „atragă atenţia asupra campaniilor de dezinformare ruseşti care constituie principala sursă de informaţii false în Europa”. Textul îndeamnă UE să întărească grupului operativ East Stratcom, înfiinţat în 2015, pentru a deveni o structură cu drepturi depline în interiorul Serviciului European de Acţiune Externă, pentru a reacţiona la propaganda rusească ostilă.

Eurodeputaţii cer ca acţiunile furnizorilor de servicii de socializare, de mesagerie şi de căutare online să fie reglementate prin lege. Companiile care nu şterg rapid ştirile false sistematice trebuie trase la răspundere. Mai mult, este nevoie ca autorităţile să poată identifica şi localiza autorii şi sponsorii conţinutului politic publicat.

Eurodeputaţii condamnă ferm imixiunea terţilor în alegeri şi referendumuri. Statele membre sunt îndemnate să modifice cadrul legislativ electoral în aşa fel încât să le ofere posibilitatea de a contracara în mod proactiv ameninţările provenite din campaniile de dezinformare, atacurile şi infracţiunile cibernetice, şi încălcarea libertăţii de expresie la vot.

Este nevoie ca statele membre să sprijine ţările asociate UE şi Balcanii de Vest pentru a se asigura de o apărare puternică a proceselor electorale în faţa activităţilor de propagandă rău-intenţionată.

Într-un vot care a avut loc maţi, Parlamentul a adoptat, de asemenea, un cadru legislativ menit să protejeze alegerile europene din mai 2019 împotriva folosirii ilegale a datelor personale, în urma cazurilor recente legate de referendumul pentru Brexit şi de scandalurile Facebook/ Cambridge Analytica.

Noile reglementări introduc sancţiuni financiare împotriva partidelor politice europene şi a fundaţiilor care folosesc intenţionat în mod ilegal date personale în campaniile pentru alegerile europene.

Raportorul Anna Elżbieta Fotyga (ECR, Polonia) a spus: „Dezinformarea otrăveşte inimile şi minţile. Nu mai putem nega faptul că instituţiile şi societăţile noastre sunt ţinta propagandei ostile a Kremlinului, care face parte dintr-o strategie mai largă. Din fericire, avem experienţa şi determinarea necesare pentru a contracara împreună acest tip de activităţi. Răspunsul nostru depinde de flexibilitatea societăţii, de transparenţa mass-media şi de încurajarea pluralismului, evitând în acelaşi timp cenzura”.

Rezoluţia face o evaluare a acţiunilor Serviciului European de Acţiune Externă în urma rezoluţiei PE cu privire la comunicarea strategică a UE pentru a contracara propaganda, adoptată pe 23 noiembrie 2016.

Mai multe pentru tine:
Horoscop săptămâna 30 ianuarie - 5 februarie. Berbecii au susținere din partea Universului, Capricornii intră într-o perioadă de „resetare”
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Animalele din România infectate cu rabie. Virusul este mortal dacă nu te vaccinezi la timp
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Imagini din interiorul casei lui Virgil Ianțu. Vila cu două niveluri, complet transformată după renovare: „O adevărată investiție, la care mă gândesc cu mândrie”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
S-a rupt lanțul de iubire în Iordania? Mariajul dintre Regina Rania și Regele Abdullah ar fi pe făraș
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG