Un nou atac rusesc asupra Kievului a cauzat daune masive

0
Publicat:

Oficialii Kievului au anunțat că peste 30 de drone au fost doborâte noaptea trecută în capitala Ucrainei. Cel puțin două persoane au fost rănite şi mai multe clădiri au fost avariate.

Un nou atac rusesc asupra Kievului a cauzat daune masive Foto Profimedia

Potrivit Reuters, zece clădiri au fost distruse de resturile de drone, inclusiv o unitate medicală şi un centru de afaceri.

„Atacul a provocat, de asemenea, un incendiu într-un restaurant situat la etajul 33 al unei clădiri din cartierul Pecersk din centrul oraşului, iar trei clădiri rezidenţiale au fost avariate în alte zone”, a declarat Serhii Popko, şeful administraţiei militare a oraşului.

Autoritățile oraşului au postat fotografii care surprind vehicule arse în garaje avariate, precum şi ferestre sparte şi pereţi arşi.

„În prezent, nu mai există nicio alertă de raid aerian în Kiev. Dar există drone în spaţiul aerian al Ucrainei care se pot îndrepta spre Kiev”, a avertizat Popko într-un mesaj pe aplicaţia Telegram, joi dimineaţă.

După ora locală 09:00, sirenele de raid aerian au sunat din nou la Kiev.

Numărul atacurilor cu drone a crescut masiv în ultima lună, fiind lansate peste 2.000 de drone asupra țintelor civile și militare din Ucraina numai în luna octombrie. 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cătălin Crișan, de nerecunoscut! E schimbat total după operație. Fanii au rămas fără cuvinte: „Eu nu cred că acest om este Cătălin Crișan”
Horoscop Balanță 2026. Anul care îți schimbă destinul. Un salt major îți schimbă întreaga viață
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți