Un bust al Regelui Mihai I a fost dezvelit la Londra, cu ocazia împlinirii a o sută de ani de la naşterea suveranului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Facebook/ Familia Regală a României

Ambasada României în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord a organizat joi, 25 noiembrie, ceremonia de dezvelire a bustului Regelui Mihai I, la Londra, cu ocazia împlinirii a o sută de ani de la naşterea suveranului.

Bustul Regelui Mihai I a fost amplasat în curtea misiunii diplomatice a României la Londra, iar ceremonia a fost găzduită de Ambasadorul României Laura Popescu. Evenimentul s-a desfăşurat în prezenţa Majestăţii Sale Margareta Custodele Coroanei române şi Alteţei Sale Regale Principele Radu, după cum informează un comunicat al Ambasadei României în Regatul Unit al Marii Britanii.

„Regele Mihai I al României a fost excepţional. Tăria şi caracterul său, demnitatea sa şi fibra morală, devotamentul faţă de popor au marcat şi inspirat multe generaţii de români”, a afirmat ambasadorul României.

Printre cei prezenţi s-au numărat Andrew Popper, preşedintele Consiliului Regal român, dr. Jonathan Eyal, membru al Consiliului Regal,  George Iacobescu, soprana Nelly Miricioiu, jurnalistul Christian Mititelu, alături de personalităţi britanice precum preşedintele Asociaţiei Britanice Paralimpice, directoarea Crucii Roşii londoneze, comandantul Colegiului Regal de Apărare, reverendul profesor Peter Galloway.

Statuia a fost realizată de sculptorul Valentin Tănase.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort