UE şi SUA nu au o „poziţie comună“ cu privire la Rusia, afirmă Donald Tusk după prima întrevedere cu Trump

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Donald Trump (stânga) şi Donald Tusk Foto: EPA

Uniunea Europeană şi Statele Unite ale Americii nu au o „poziţie comună“ cu privire la Rusia, a declarat joi preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, după prima întrevedere oficială avută la Bruxelles de liderii UE cu preşedintele SUA Donald Trump, relatează AFP.

„Eu nu sunt sigur 100% că putem spune astăzi, domnul preşedinte (Donald Trump) şi eu însumi, că avem o poziţie comună, o opinie comună pe tema Rusiei“, a recunoscut Donald Tusk în faţa presei, la finalul discuţiilor cu preşedintele american.

„În cadrul întrevederii cu preşedintele Trump, am discutat despre politică externă, despre schimbările climatice şi relaţiile comerciale“, a explicat preşedintele Consiliului European.

„Sentimentul meu este că suntem de acord cu privire la numeroase subiecte şi în primul rând şi mai ales în ceea ce priveşte combaterea terorismului“, a continuat el.

Dar, „unele probleme rămân deschise, cum sunt schimbările climatice şi comerţul“, a subliniat Donald Tusk, înainte de a aborda deschis problema absenţei unei poziţii comune privind Rusia, chiar dacă, „atunci când este vorba de conflictul din Ucraina, se pare că suntem pe aceeaşi linie“, după cum a remarcat el.

„Principalul meu mesaj către domnul Trump a fost faptul că ceea ce dădea cooperării şi prieteniei noastre cea mai profundă semnificaţie erau valorile fundamentale occidentale, ca pacea, drepturile omului, respectul pentru demnitatea umană“, a afirmat Donald Tusk.

„Cea mai importantă sarcină astăzi este consolidarea întregii lumi libere în jurul acestor valori şi nu numai a intereselor“, a punctat preşedintele Consiliului European.

Donald Trump a fost primit joi, la Bruxelles, de preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, şi de preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, în prima sa întâlnire cu liderii unei Uniuni Europene pe care, anterior, a criticat-o dur.

Acestora li s-au alăturat ulterior, într-o reuniune extinsă, preşedintele Parlamentului European, Antonio Tajani, şi şefa diplomaţiei europene, Federica Mogherini. 

Mai multe pentru tine:
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
De câtă carne ai nevoie pentru 100 de sarmale. Secretul gospodinelor pentru o mâncare delicioasă