UE pune la dispoziția oficialilor săi care vizitează SUA telefoane de unică folosință din cauza temerilor legate de spionaj

0
Publicat:

Comisarii și oficialii de rang înalt care vor participa săptămâna viitoare la reuniunile de primăvară ale FMI și Băncii Mondiale, organizate între 21 și 26 aprilie la Washington, au primit noile recomandări, afirmă surse citate de Financial Times.

Sediul Comisiei Europene/FOTO:Getty Images

Sursele FT au spus că măsurile sunt asemănătoare celor utilizate în călătoriile în Ucraina și China, unde echipamentele IT standard nu pot fi utilizate din cauza temerilor legate de supravegherea rusă sau chineză.

Comisia Europeană a început să le ofere oficialilor săi care călătoresc în Statele Unite telefoane și laptopuri de unică folosință, în mod tradițional rezervate deplasărilor în China sau Ucraina. Măsura vine în contextul deteriorării accentuate a relațiilor transatlantice, după revenirea lui Donald Trump la Casa Albă.

Trei comisari europeni — Valdis Dombrovskis (economie), Maria Luís Albuquerque (servicii financiare) și Jozef Síkela (asistență pentru dezvoltare) — se află printre cei vizați de noile protocoale de securitate.

Oficialii au fost sfătuiți să călătorească doar cu echipamente IT de bază, să-și oprească telefoanele la trecerea frontierei și să le depoziteze în huse speciale care blochează tentativele de supraveghere, în cazul în care sunt lăsate nesupravegheate.

„Există temeri reale privind infiltrarea în sistemele Comisiei”

„Există temeri reale privind infiltrarea în sistemele Comisiei”, a declarat unul dintre oficialii implicați în elaborarea măsurilor, care a comparat tratamentul aplicat SUA cu cel aplicat în trecut Chinei sau Ucrainei.

Această schimbare de atitudine evidențiază răcirea vizibilă a relațiilor dintre Bruxelles și Washington, într-un moment în care administrația Trump a reluat retorica protecționistă, a acuzat Uniunea Europeană că „a fost creată pentru a înșela SUA” și a impus inițial tarife reciproce de 20% asupra exporturilor europene — reduse ulterior temporar, pentru o perioadă de 90 de zile.

În paralel, Trump a transmis mesaje favorabile Moscovei, a pus presiune pe Ucraina pentru cedarea controlului asupra anumitor active, a suspendat temporar ajutorul militar către Kiev și a amenințat în repetate rânduri cu retragerea garanțiilor de securitate acordate Europei — gesturi care au determinat mai multe state membre ale UE să-și intensifice politicile de reînarmare.

„Alianța transatlantică este practic încheiată”, a spus, tranșant, un alt oficial european citat de presă.

Deși Comisia a confirmat actualizarea recentă a recomandărilor de securitate pentru deplasările în SUA, nu a menționat explicit distribuirea de telefoane speciale. Totuși, se știe că serviciul diplomatic al UE a fost implicat în elaborarea noilor proceduri, ca parte a evaluărilor de rutină.

Funcționarii Comisiei au fost sfătuiți să își obțină vizele în pașaportul diplomatic european

Potrivit lui Luuk van Middelaar, directorul Institutului de Geopolitică de la Bruxelles, măsura nu este surprinzătoare. „Washingtonul nu este Beijing sau Moscova, dar este un adversar predispus să folosească metode extralegale pentru a-și promova interesele”, a declarat acesta. El a reamintit și episodul din 2013, când administrația Obama a fost acuzată că a interceptat telefonul cancelarului german Angela Merkel.

Risc suplimentar îl reprezintă procedurile de la frontiera americană, unde autoritățile au dreptul să confişte temporar telefoanele şi laptopurile vizitatorilor, pentru a le verifica conținutul. În trecut, unor cercetători și turiști europeni li s-a refuzat accesul în SUA din cauza unor comentarii critice postate pe rețelele sociale cu privire la politicile administrației Trump.

Într-un caz recent, un cercetător francez a fost întors din drum în luna martie pentru că ar fi exprimat o opinie personală legată de politicile de cercetare din SUA.

Ca măsură suplimentară de protecție, funcționarii Comisiei au fost sfătuiți să își obțină vizele în pașaportul diplomatic european (laissez-passer) și să evite folosirea pașapoartelor naționale în această deplasare.

Între timp, negocierile comerciale dintre UE și SUA rămân tensionate. Comisarul pentru comerț Maroš Šefčovič urmează să se întâlnească luni, la Washington, cu secretarul pentru comerț Howard Lutnick, pentru a discuta posibile soluții într-o dispută comercială care vizează exporturi americane în valoare de 21 de miliarde de euro.

Mai multe pentru tine:
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”