Ucraina a obţinut noi ajutoare militare în valoare de 21 de miliarde de euro

0
Publicat:

  Aliaţii Ucrainei i-au promis, vineri, acesteia noi ajutoare militare ce însumează aproximativ 21 de miliarde de euro, a anunţat ministrul britanic al Apărării, John Healey.

Noi arme vor ajunge pe frontul ucrainean FOTO: Profimedia

Healey şi omologul său german Boris Pistorius co-prezidează la sediul NATO din Bruxelles o întâlnire a miniştrilor apărării din ţările Grupului de contact pentru Ucraina, cunoscut şi ca Grupul de la Ramstein, ce reuneşte circa 50 de ţări care susţin militar Ucraina în războiul cu Rusia, dintre care aproximativ 40 participă la întâlnirea care se desfăşoară vineri.

„Sunt impresionat şi recunoscător pentru anunţuri şi angajamente, pentru pachetele de ajutor oferite (Ucrainei) de parteneri din întreaga lume”, a declarat ministrul german, scrie Agerpres.

Totuşi, acesta din urmă a precizat că Germania nu poate oferi Ucrainei noi sisteme antiaeriene Patriot, întrucât ea însăşi aşteaptă să-i fie livrate astfel de sisteme de către producătorul american.

În schimb, Germania intenţionează să furnizeze Ucrainei peste 100 de radare de supraveghere terestră, patru sisteme antiaeriene suplimentare IRIS-T şi peste 300 de rachete pentru aceste baterii.

Printre alte arme şi muniţii pe care le va oferi Berlinul armatei ucrainene se regăsesc circa 100.000 de noi obuze de artilerie, 300 de drone de recunoaştere, 25 de vehicule de luptă ale infanteriei Marder, 15 tancuri Leopard 1A5, 120 de lansatoare portabile de rachete antiaeriene şi 14 sisteme de artilerie, a detaliat ministrul Boris Pistorius.

El a amintit că Germania a livrat recent Ucrainei încă 30 de rachete antiaeriene Patriot, dar a insistat că nu poate oferi noi sisteme de acest tip.

Preşedintele american Donald Trump i-a promis luna trecută preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski că-l va ajuta să obţină noi sisteme antiaeriene americane Patriot, respectiv „să colaboreze cu el pentru a vedea ce mai este disponibil, în special în Europa”, în ţările care dispun de astfel de sisteme.

Potrivit ministrului german al apărării, „pacea în Ucraina pare să nu fie posibilă în viitorul apropiat”. „Noi vom asigura că Ucraina continuă să beneficieze de susţinerea noastră militară comună. Rusia trebuie să înţeleagă că Ucraina poate continua lupta şi că noi o sprijinim”, a indicat Boris Pistorius.

Regatul Unit a anunţat de asemenea un nou pachet de ajutor militar pentru Ucraina, în comun cu Norvegia şi în valoare de circa 450 de milioane de lire sterline (peste 580 de milioane de dolari).

Analiştii militari avertizează că, în lipsa unor noi ajutoare militare externe, armata ucraineană riscă să se confrunte cu dificultăţi şi mai mari, în timp ce Rusia intensifică operaţiunile ofensive. Secretarul american al apărării, Pete Hegseth, este aşteptat să intervină prin videoconferinţă la reuniunea formatului de la Ramstein.

Statele Unite nu au mai aprobat după revenirea lui Donald Trump la putere niciun pachet de ajutor militar pentru Ucraina, dar au continuat să-i livreze arme şi muniţii din fondurile aprobate de administraţia fostului preşedinte Joe Biden.

Trump doreşte încheierea acestui război, dar deocamdată nu a reuşit să obţină decât un armistiţiu temporar privind atacurile asupra infrastructurile energetice, armistiţiu pe care Ucraina şi Rusia se acuză reciproc că nu-l respectă.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”