Secretarul general al NATO are „încredere în toţi aliaţii“ în ceea ce priveşte schimbul de informaţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Jens Stoltenberg Foto: EPA

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a afirmat joi că are „încredere în toţi aliaţii“ în ceea ce priveşte schimbul de informaţii sensibile, în contextul polemicii create în cazul informaţiilor confidenţiale pe care i le-ar fi transmis preşedintele american, Donald Trump, şefului diplomaţiei ruse, transmite AFP, preluată de dhnet.be.

Aflat la Bruxelles, Jens Stoltenberg s-a declarat „absolut sigur“ de faptul că toate cele 28 de state membre ale Alianţei Nord-Atlantice, printre care şi SUA, „sunt capabile să schimbe şi să trateze aceste informaţii într-un mod adecvat“.

„Apreciez mult cooperarea pe care o avem în cadrul NATO în ceea ce priveşte schimbul de informaţii“, a spus secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice. „Facem asta de foarte mulţi ani“, a continuat el, adăugând că, în fapt, cooperarea între statele membre ale Alianţei s-a îmbunătăţit în ceea ce priveşte schimbul de informaţii.

Potrivit „Washington Post“ şi altor instituţii de presă, în timpul unei întâlniri pe care a avut-o pe 11 mai în Biroul Oval cu ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, şi cu ambasadorul rus la Washington, Serghei Kisliak, Donald Trump a divulgat informaţii clasificate referitoare la o operaţiune planificată de gruparea jihadistă Statul Islamic. 

Cotidianul american a scris că preşedintele SUA „a început să descrie detaliile unei ameninţări teroriste reprezentate de gruparea Statul Islamic, legată de folosirea laptopurilor în avioane“. 

Trump ar fi numit inclusiv oraşul din Siria în care a fost detectată ameninţarea, ceea ce ar putea să pună în pericol sursa.

Aceste informaţii ar fi fost comunicate de Israel, un aliat important al Statelor Unite. Israelul s-a abţinut însă de la comentarii pe marginea acestui subiect.

Mai multe pentru tine:
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”