Sârbii din nordul Kosovo demisionează din instituţiile de stat ca semn de protest împotriva unei decizii a autorităţilor centrale

0
Publicat:

Sârbii din nordul Kosovo au decis sâmbătă să părăsească instituţiile de stat din Kosovo pentru a protesta împotriva punerii în aplicare a unei decizii a autorităţilor centrale cu privire la plăcuţele de înmatriculare ale vehiculelor deţinute de sârbi, informează AFP, Reuters şi EFE, citate de Agerpres.

Politie Kosovo FOTO Profimedia

„Am decis să părăsim (...) parlamentul, guvernul şi posturile noastre în cele patru municipalităţi din nord'', unde sârbii sunt majoritari, a declarat Goran Rakic, liderul principalului partid politic sârb din Kosovo, Lista sârbă (Srpska lista).

Sârbii din nord vor demisiona din toate instituţiile, inclusiv din poliţie şi tribunale, a subliniat el, după o întâlnire a reprezentanţilor acestei comunităţi sâmbătă la Zvecan.

Sârbii kosovari nu recunosc autoritatea oraşului Pristina, capitala în care se află instituţiile kosovare, nici independenţa fostei provincii sârbe Kosovo, şi rămân loiali Serbiei, de care sunt dependenţi din punct de vedere financiar.

Potrivit lui Goran Rakic, această decizie va rămâne în vigoare "atâta timp cât Pristina nu va începe să respecte dreptul internaţional şi acordurile încheiate la Bruxelles".

Autorităţile kosovare trebuie să revină asupra deciziei lor privind plăcuţele de înmatriculare şi să facă posibilă crearea unei Asociaţii a municipalităţilor sârbe, a insistat el.

Aproximativ 10.000 de sârbi kosovari sunt vizaţi de ordinul intrat în vigoare la 1 noiembrie care le cere să îşi schimbe vechile plăcuţe de înmatriculare auto, care datează din anii 1990, când Kosovo era parte a Serbiei, cu plăcuţe de înmatriculare ale Republicii Kosovo.

Alţi aproximativ 40.000 de etnici sârbi, care locuiesc în părţi din Kosovo majoritar albaneze, folosesc plăcuţe de înmatriculare emise de Pristina.

Guvernul kosovar a anunţat că va începe să dea amenzi şoferilor sârbi care folosesc vechile plăcuţe de înmatriculare de dinainte de independenţă şi va confisca vehiculele cărora nu le-a fost schimbat numărul de înmatriculare până la 21 aprilie 2023.

Principalii susţinători ai Kosovo, Statele Unite şi Uniunea Europeană, l-au îndemnat pe prim-ministrul kosovar Albin Kurti să amâne cu încă 10 luni punerea în aplicare a hotărârii privind plăcuţele de înmatriculare, dar acesta a refuzat.

Joia trecută, poliţia l-a demis pe şeful sârb al poliţiei locale din nord, Nenad Djuric, pentru că s-a opus respectării planului, aminteşte EFE.

O încercare de a pune în aplicare decizia privind plăcuţele de înmatriculare a provocat tensiuni grave în iulie anul trecut, cu demonstraţii zilnice şi blocarea traficului la cele două posturi de frontieră din nord.

Reacţionând la retragerea sârbilor din instituţii, Blerim Vela, şeful de cabinet al preşedintelui kosovar Vjosa Osmani, a acuzat Belgradul că încearcă să destabilizeze Kosovo prin susţinerea sârbilor din nord.

„Serbia îi constrânge şi îi incită pe sârbii din Kosovo să renunţe la locurile de muncă din instituţiile kosovare'', a scris Vela pe Twitter, citat sâmbătă de Reuters.

Preşedintele sârb, Aleksandar Vucic, şi-a anulat vineri toate deplasările în străinătate din cauza situaţiei din Kosovo şi a anunţat că următoarele trei zile vor fi cele mai dificile din ultimii zece ani. Sâmbătă a convocat o şedinţă extraordinară de guvern şi contacte cu ambasadorii chinez şi rus la Belgrad şi cu patriarhul Bisericii Ortodoxe Sârbe.

Kosovo, populat de o majoritate albaneză, şi-a autoproclamat independenţa faţă de Serbia în 2008, pe care Belgradul nu o recunoaşte, iar cele două ţări sunt angajate din 2011 într-un dialog dificil sub auspiciile UE pentru a-şi normaliza relaţiile, la mai mult de un deceniu după un război care s-a soldat cu 13.000 de morţi, majoritatea kosovari albanezi.

În 2013, au ajuns la un acord, cunoscut sub numele de Acordul de la Bruxelles, care prevedea crearea Asociaţiei municipalităţilor sârbe, care să ofere districtelor cu majoritate sârbă o mai mare autonomie.

Mai multe pentru tine:
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice