„Războiul murdar“ din estul Ucrainei: faza pe umilinţe

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Rebeli anti-Kiev. FOTO Reuters

Rusia recurge la tehnici de demoralizare a tupelor ucrainene şi a populaţiei pentru a câştiga şi estul Ucrainei. Strategii militari occidentali ar trebui să studieze tehnicile de luptă pe care le-a folosit Rusia pentru cucerirea Crimeei şi în estul Ucrainei.

Regulile  războiului clasic nu mai sunt valabile. Este o nouă eră, tacticile sunt altele,  bătălia se poartă nu numai în teren ci la televizor şi pe youtube. Rusia şi-a atins obiectivele folosindu-se de toate instrumentele sale de putere şi influenţă: a început mai întîi în zona în care avea cea mai mare populaţie rusofilă Crimeea, cu proteste civile, referendum, procesul rapid de ratificare de către instituţiile oficiale de la Moscova şi a continuat apoi cu infiltrarea de trupe armate fără însemne, nu forte agresive,  bine conduse şi disciplinate în localităţile din estul Ucrainei unde populaţia rusofilă este destul de bine reprezentată.

Strategia deja testată cu succes în Crimeaa este aplicată şi aici. Proruşii,  nu recunosc noile autorităţi de la Kiev, cer autonomie. Sprijiniţi de membri ai aşa-numitelor trupe de autoapărare în rândul cărora specialiştii militari occidentali au descoperit şi membri ai trupelor speciale ale armetei ruse, bine înarmaţi, proruşii atacă şi ocupă clădirile administraţiilor regionale.

Umilirea soldaţilor şi a ostaticilor

După mai multe ezitări, puterea de la Kiev declanşează o „operaţiune anti-teroristă“, dar fără rezultate notabile. Analiştii militari spun că a trimite blindatele împotriva trupelor speciale care îşi fac fotografii cu populaţia civilă, nu este o mişcare câştigătoare. Nu le-a fost prea greu pro-ruşilor să trimită un grup de civili în faţa blindatelor şi să le oprească, apoi să urce filmuleţe pe youtube şi să arate cât de demoralizaţi sunt soldaţii ucraineni - înfometaţi şi prost echipaţi şi că trec de partea poporului. 

Această tehnică de umilire a militarilor ucraineni şi de demoralizare a populaţiei a cunoscut două momente importante, zilele trecute, când au fost prinşi trei agenţi ai serviciilor secrete ucrainene, SBU. Aceştia au fost torturaţi şi prezentaţi publicului legaţi la ochi şi în chiloţi. La aceasta s-a adăugat, prezentarea celor opt inspectori OSCE ostatici, pentru a arăta ucrainenilor că nu se pot baza pe occidentali. Şi totul pe fundalul prezentării unei unei stări de haos şi de disoluţie a autorităţii statului şi înducerea unor spaime faţă de pericolul fascismului. 

Luni, la Doneţk, proruşii au atacat un miting al proeuropenilor ucraineni, iar în urma acestor violenţe au fost rănite 14 persoane, iar cel puţin patru au fost luate ostatice. Şi ca tabloul să fie complet, ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, şi-a exprimat îngrijorarea  faţă de construcţia rapidă în Ucraina a unor penitenciare „ care seamănă mult cu lagărele naziste de concentrare“.

Amiralul ucrainean Igor Kabanenko scrie pe Facebook că în viitorul apropiat evenimentele se pot desfăşura după două scenarii:

1. Continuarea destabilizării la graniţă cu scop provocator şi pentru a intimida, totodată extinzând zona de instabilitate cu ajutorul forţelor speciale ruse diversioniste

 2. Invazie sub masca unei „operaţiuni de menţinere a păcii“, în scopul de a controla Dnipropetrovskul, Odessa şi Kievul, ocupând respectivele teritorii ale Ucrainei.

„Toate acestea vor fi însoţite de operaţiuni informaţional-psihologice care vizează militarii noştri şi populaţia“, - a subliniat amiralul  Kabanenko.

Ucrainenii se simt uitaţi

Corespondentul „Adevarul“ în Ucraina, Mircea Barbu scrie că „ ucrainenii pro-europeni se simt oarecum dezamăgiţi şi uitaţi de autorităţile de la Kiev, mai ales după ce au văzut că luni seara poliţia din Doneţk s-a retras în timpul ciocnirilor, lăsându-i pe oameni să fie atacaţi de separatişti. Pe fondul acestei neîncrederi crescânde cred că pro-ruşii vor câştiga tot mai mult capital politic şi chiar economic“, este de părere Mircea Barbu.

La Doneţk, pro-ruşii i-au snopit în bătaie pe pro-europeni, iar miliţenii stăteau şi priveau de pe margine. FOTO Reuters

Trei agenţi din serviciile secrete ucrainene prinşi de pro-ruşi au fost prezentaţi publicului legaţi la ochi şi în chiloţi. FOTO Reuters

 

 

Mai multe pentru tine:
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu