Previziunea lui Fukuyama despre contraofensiva ucraineană din sud: Rusia va pierde

0
Publicat:

Politologul american Francis Fukuyama s-a arătat optimist miercuri în legătură cu posibilitatea de reuşită a armatei ucrainene în cadrul contraofensivei în curs de desfăşurare în partea de sud a ţării, de eliberarea căreia depinde supravieţuirea economică a Ucrainei, invadată de Rusia cu şase luni în urmă, conform Agerpres.

Fukuyama crede că Rusia va pierde lupta în sudul Ucrainei Foto: EPA-EFE

Într-un discurs rostit la Forum2000 la Praga, profesorul Universităţii Stanford (SUA) a subliniat că 'în condiţiile de criză energetică în Europa, orice se va întâmpla pe câmpul de luptă în următoarele luni în Ucraina va fi decisiv'.

'Voinţa politică de a menţine sancţiunile (împotriva Rusiei) va depinde de situaţia energetică. Dacă Ucraina va fi capabilă să recupereze iniţiativa militară, politicienilor europeni le va fi mai uşor să spună: va trebui să depăşim iarna, dar apoi lucrurile se vor îndrepta', a spus Fukuyama.

'De aceea, ceea ce se întâmplă acum în sudul Ucrainei este foarte important. Sunt optimist în ceea ce priveşte capacitatea militară a Ucrainei', a continuat politologul, autor al faimosului volum 'Sfârşitul istoriei', apărut după căderea comunismului în 1989.

'Cred că Rusia va pierde în sud, iar Ucraina va reuşi să elibereze regiunea Herson şi coasta Mării Negre. Supravieţuirea sa economică depinde de aceasta', a concluzionat Fukuyama.

Ministrul ucrainean de externe Dmitro Kuleba a subscris optimismului exprimat de politologul american.

'Cu siguranţă vom câştiga războiul, indiferent de cât timp vom avea nevoie. Dacă îţi aperi modul de viaţă şi principiile, trebuie să lupţi atâta timp cât este necesar', a declarat ministrul ucrainean în cadrul unui panel, alături de ministrul german de externe Annalena Baerbock şi alţi participanţi.

'Vremea păcii a luat sfârşit în Europa. Trebuie să decidem acum dacă e să luăm jumătăţi de măsură sau nicio măsură. Prefer să nu luăm nicio măsură, dar să căutăm un consens asupra unor măsuri adevărate', a adăugat Kuleba, referindu-se la dezbaterea celor 27 state din UE cu privire la interzicerea acordării de vize turistice cetăţenilor ruşi.

La rândul său, Baerbock a declarat că Ucraina 'luptă pentru dreptul fiecărei ţări de a-şi decide viitorul'.

'Am dat clar de înţeles în UE că vom fi alături de Ucraina atâta timp cât va fi nevoie. Fiecare măsură pe care o luăm trebuie să fie sustenabilă timp de doi ani sau mai mult, atât timp cât Ucraina are nevoie de aceasta', a spus ministrul german.

'Sancţiunile vor fi menţinute în Europa şi în timpul iernii. Vom ajuta (populaţia) cu măsuri sociale, dar nu vom ridica sancţiunile împotriva Rusiei', a afirmat şefa diplomaţiei germane.

Forum2000 este o conferinţă anuală pe teme de politică internaţională, lansată în 1996 de preşedintele ceh de la acea vreme Vaclav Havel, fost disident anticomunist, şi de laureatul Premiului Nobel pentru Pace şi supravieţuitor al Holocaustului, Elie Wiesel.

Mai multe pentru tine:
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Kate n-ar fi avut de fapt cancer? După ce fanii au depistat o cicatrice suspectă pe chipul Prințesei, valuri de teorii s-au iscat
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Fructele pe care nutriționiștii le recomandă în luna ianuarie. Au proprietăți antiinflamatoare puternice
Celebrități pe care le-am pierdut în 2025. A fost un an negru la Hollywood!
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile