Premierul moldovean riscă să fie urmărit penal: Ministerul Internelor confirmă că Gaburici şi-a falsificat diploma de liceu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O anchetă desfăşurată de Ministerul Afacerilor Interne de la Chişinău a conchis că diploma de liceu a premierului Chiril Gaburici este falsă, prim-ministrul riscând astfel să fie pus oficial sub învinuire pentru fals şi uz de fals, scrie portalul deschide.md, care a obţinut o copie a dosarului. Rezultatele anchetei MAI arată că semnătura directorului unde susţine că a învăţat premierul a fost falsificată pe diploma acestuia de absolvire.

Tot falsă este şi ştampila de pe documentul care, de fapt, este o „compilaţie” - coperta şi oun tabel din interiorul diplomei aparţin, de fapt, unor acte diferite. În plus, în timpul investigaţiei MAI au fost interogaţi şi mai mulţi profesori ai Liceului Ştefan cel Mare din Chişinău, precum şi alţi foşti elevi care au urmat cursurile instituţiei de învăţământ în perioada în care Gaburici ar fi trebuit să le fie coleg. Toţi au declarat că premierul nu a învăţat acolo. Duminică, Oleg Balan, ministrul Internelor de la Chişinău, a anunţat că MAI a trimis Procuraturii Generale concluziile anchetei. 

A terminat facultatea în 10 ani

În vârstă de 38 de ani, Chiril Gaburici a fost promovat de coaliţia de guvernare de la Chişinău drept primul premier tehnocrat şi apolitic din istoria Republicii Moldova. El a ajuns în fruntea guvernului în februarie, după ce partidele pro-europene nu au reuşit să obţină suficiente voturi la alegerile parlamentare din noiembrie 2014 pentru a putea numi singure un premier. 

Astfel, ele au făcut o coaliţie cu Partidul Comuniştilor condus de fostul preşedinte Vladimir Voronin, care l-a susţinut puternic pe Gaburici. În martie, la o lună de la preluarea puterii, presa moldovenească a dezvăluit că premierul nu a luat niciodată examenul de Bacalaureat, însă a terminat o facultate – în zece ani. Ulterior, anchetele de presă au arătat că Gaburici şi-a falsificat chiar diploma de absolvire a liceului, după ce a fost exmatriculat. 

Provocările academice ale premierului tehnocrat

În martie, cotidianul moldovenesc „Ziarul de Gardă” a dezvăluit în exclusivitate că Chiril Gaburici nu a obţinut niciodată diploma de Bacalaureat pentru că a fost exmatriculat din liceu înainte de a putea susţine examenul. 

Gaburici s-a înscris apoi la o facultate fără dimplomă de Bac, după care a avut nevoie de 10 ani pentru a se licenţia – la o altă facultate decât cea pe care a început-o, instituţie neacreditată de Ministerul Educaţiei de la Chişinău în acea perioadă. 

La începutul lunii mai, o nouă investigaţie realizată de acelaşi cotidian a aratat că Chiril Gaburici are diplomă pentru absolvirea a 11 clase, eliberată însă de o instituţie de învăţământ pe care, în realitate, nu a frecventat-o. 

Din informaţiile oficiale reiese că Gaburici a fost înmatriculat în 1995 la Academia de Studii Economice în baza unei diplome de 11 clase eliberată de Gimnaziul nr.8 din Chişinău. Doar că în acelaşi an – 1995 – Gaburici figurează drept elev al Colegiului Republican de Microelectronică şi Tehnică de Calcul (CRMTC), de unde a fost exmatriculat înainte de a susţine examenul de Bacalaureat.

„Rezultă bănuiala rezonabilă că în diploma de 11 clase a Gimnaziului nr 8, Ştefan cel Mare din mun. Chişinău, eliberată pe numele cetăţeanului Gaburici Chiril sunt introduse date false”, se arată în informaţiile publicate de Procuratură. Mai mult, directorul instituţiei de învăţământ care i-a eliberat diploma de 11 clase lui Gaburici – devenită în anul 2000 Liceul Teoretic „Ştefan cel Mare” -, a declarat jurnaliştilor moldoveni că Gaburici nu a fost elev acolo. „Din câte ştiu eu, nu a studiat. Nu, nu, a studiat aici”, a declarat Sergiu Axînti, directorul Liceului „Ştefan cel Mare”. 

Fără diplomă de Bac, Gaburici s-a înscris în 1995 la Academia de Studii Economice din Moldova (ASEM). După trei ani, s-a mutat la o instituţie de învăţământ superior neacreditată de Ministerul Educaţiei de la Chişinău, de la care şi-a obţinut până la urmă licenţa la vârsta de 28 de ani. Pe atunci, el deţinea deja o funcţie de conducere în cadrul companiei telecom Moldcell. 

Mai multe pentru tine:
Cum se simte Nick Rădoi după șase operații?! „Mai am încă șase luni chimioterapie” Ce tratamente minune face milionarul în Mexic? „Doctorii din America nu sunt de acord”
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Pensia pe care o primește Carmen Tănase de la stat, după patru decenii de muncă: „Am două cum ar veni”
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi