Parlamentul European: faceţi mai simple adopţiile internaţionale. Ce va face România?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rezoluţia a cinci grupuri europarlamentare privind simplificarea adopţiei copiilor în UE a fost adoptată astăzi, în Parlamentul European.

Deputaţii au cerut coordonarea la nivel european a practicilor şi politicilor adopţiei internaţionale, însă statelor membre UE le revine dreptul de a judeca cazurile de adopţie la nivel naţional.

Conform eurodeputatilor, UE va trebui să îmbunătăţească, să simplifice şi să faciliteze procedurile aferente adopţiei internaţionale şi să elimine birocraţia inutilă.

Rezoluţia a fost iniţiată de un număr mare de grupuri politice din Parlamentul European: PPE, S&D, ALDE, ECR şi GUE. Intenţia acestora a fost să creeze reguli la nivel european pentru coordonarea adopţiilor internaţionale, pentru a reduce numărul de copii care sunt forţaţi să petreacă perioade lungi de timp în orfelinate.

Citeşte ce poziţie au avut europarlamentarii români la discuţiile pe această temă

Adopţia naţională, cea mai bună soluţie

O astfel de măsură la nivel european ar putea îmbunătăţii asistenţa în domeniul serviciilor de informare, pregătirea adopţiei interstatale, procesarea cererilor de adopţii internaţionale şi serviciile post-adopţie.

Conform celor cinci grupuri parlamentare, adopţia în ţara de origine a copilului are cea mai mare prioritate, însă bunăstarea copilului trebuie să fie prima grijă a statului. Parlamentul European susţine că familiile care aleg să îşi dea copilul spre adopţie ar trebui să aibe cel puţin două solutii: să îşi găsească fie o familie de plasament, fie o familei adoptivă dintr-o altă ţară. Acest process trebuie realizat, însă, în conformitate cu legislaţia naţională, ceea ce înseamnă că familiile româneşti care vor să îşi dea copilul spre adopţie au o singură opţiune pentru cel mic. Plasarea într-o instituţie, cum ar fi un leagăn de copii, ar trebui folosită doar ca soluţie temporară, spune rezoluţia adoptată de Parlamentului European.

Copilul e mai afectat în cazul unei adopţii în străinătate
 
Adopţiile internaţionale sunt încurajate, însă sunt urmate de o serie de recomnadari. Statele membre trebuie "să recunoască implicaţiile psihologice, emoţionale, fizice şi social/educaţionale" care pot interveni atunci când un copil este mutat din locul sau de origine şi trebuie să ofere asistenţă corespunzătoare părinţilor adoptivi şi copilului adoptat.

Pentru monitorizarea procesului de adopţie, autorităţilor naţionale li se solicită să prezinte rapoarte periodice statelor membre de origine în legătură cu dezvoltarea unui copil adoptat de către o familie din străinătate.

În rezoluţie se solicită instituţiilor UE şi statelor membre să intensifice lupta împotriva traficului de copii în scopul adopţiei, mai ales prin examinarea atentă a tuturor documentelor de adopţie, inclusiv certificatele de naştere.

Mai multe pentru tine:
Un expert în cititul pe buze a dezvăluit ce i-a spus Kate Middleton lui William la BAFTA 2026. Gestul lui a arătat o oarecare tensiune
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online