ONU: 14 milioane de ucraineni şi-au părăsit căminele de la începerea invaziei ruse

0
Publicat:

Peste 14 milioane de persoane şi-au părăsit căminele din Ucraina la un moment dat în timpul celor doi ani de la începerea agresiunii militare ruse, dintre care aproape 6,5 milioane sunt încă refugiaţi în străinătate, a anunţat joi ONU, potrivit AFP, citată de Agerpres.

Ucraineni fugind de război. FOTO Shutterstock

Cei peste 14 milioane de oameni reprezintă în total aproape o treime din populaţia ucraineană, a menţionat Organizaţia Internaţională pentru migraţie (OIM) într-un raport publicat cu două zile înaintea împlinirii a doi ani de la începerea, în 24 februarie 2022, a invaziei ruse pe scară largă în Ucraina.

Persoanelor refugiate în străinătate li se adaugă circa 3,7 milioane de ucraineni strămutaţi în alte regiuni în interiorul Ucrainei, potrivit OIM.

„Suntem angajaţi în limitarea suferinţelor victimelor conflictului”

Până acum, peste 4,5 milioane de persoane au revenit la căminele lor, venind din străinătate sau din alte zone ale Ucrainei, potrivit OIM.

„Ţara este devastată, iar pierderile în vieţi omeneşti şi suferinţele continuă. OIM salută guvernul şi poporul ucrainean pentru forţa şi rezistenţa lor, precum şi ţările vecine Ucrainei care îi primesc pe cei care fug de război. Suntem angajaţi în limitarea suferinţelor victimelor conflictului şi în a contribui la redresarea”, a spus directoarea generală a OIM, Amy Pope, într-un comunicat.

ONU a menţionat că a furnizat asistenţă pentru aproape 6,5 milioane de ucraineni în ţara lor, dar şi refugiaţilor ucraineni primiţi de 11 ţări din Europa de Est.

Pe parcursul celor doi ani de conflict în Ucraina, OIM a primit donaţii în valoare de 957 de milioane de dolari.

„Contăm pe un sprijin crescut din partea donatorilor şi a partenerilor locali pentru a face faţă provocărilor din faţa noastră, pentru a le oferi o viaţă mai bună ucrainenilor'', a subliniat directoarea generală a OIM.

Invazia rusă a cauzat cea mai mare criză a refugiaţilor în Europa de la Al Doilea Război Mondial.

Potrivit estimărilor ONU, în acest an este nevoie de 4,2 miliarde de dolari pentru a furniza ajutorul umanitar în Ucraina, dar şi pentru refugiaţii ucraineni aflaţi în străinătate.

Mai multe pentru tine:
VIDEO Robert Negoiță, test pentru consumul de cocaină, live pe Facebook. Marian Ceaușescu a făcut public rezultatul: „Du-te, bă, de aici”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete