Nou atac masiv rusesc cu drone kamikaze în toată Ucraina. Orașul Harkov, cel mai afectat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rusia a lansat în noaptea de joi spre vineri un total de 38 de drone kamikaze Shahed de fabricaţie iraniană şi o rachetă aeriană ghidată Kh-59 asupra regiunilor din estul, centrul, sudul şi vestul Ucrainei, au anunţat vineri autorităţile militare ucrainene, citate de EFE şi Unian.

Rusia a lansat joi noapte un nou atac cu drone iraniene Shahed asupra Harkovului FOTO EPA-EFE

Conform Unian, 24 dintre drone şi racheta Kh-59 au fost doborâte de apărarea antiaeriană ucraineană, care însă nu a reuşit să împiedice unele aparate kamikaze să-şi atingă ţintele în mai multe regiuni din Ucraina.

Cel mai afectat a fost oraşul Harkov, din nord-estul ţării. Potrivit poliţiei din regiune, cel puţin zece drone lansate de Rusia au lovit infrastructura civilă, între care o instituţie de învăţământ. Mai multe clădiri rezidenţiale şi administrative au fost avariate.

La Odesa, în sudul Ucrainei, şeful administraţiei militare, Oleg Kiper, a raportat un "impact" asupra unei infrastructuri nespecificate. Apărarea ucraineană a doborât două drone Shahed deasupra regiunii Odesa, a precizat el.

Autorităţi regionale au raportat, de asemenea, explozii în Dnipropetrovsk (centru) şi Hmelniţki (vest).

Zelenski și-a reafirmat încrederea în victoria Ucrainei

În discursul adresat joi aseară naţiunii, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi-a reafirmat "încrederea" în victoria Ucrainei în războiul cu Rusia, după ce comandantul şef al armatei, Valeri Zalujnîi, a recunoscut săptămâna aceasta, într-un articol fără precedent, că războiul a intrat într-un impas de care Moscova ar putea să profite, notează EFE.

"Am încredere în voi, la fel ca în 24 februarie"(2022), a spus Zelenski, referindu-se la data la care a început invazia militară rusă, adresându-se soldaţilor săi. "Am încredere că Ucraina va învinge. Aveţi încredere în voi înşivă", a adăugat şeful statului ucrainean.

Zelenski a transmis acest mesaj în contextul în care contraofensiva ucraineană stagnează, iar Rusia şi-a intensificat atacurile în mai multe puncte de pe frontul de est, unde a recâştigat iniţiativa.

În articolul său, publicat în revista britanică The Economist, Zalujnîi avertizează că războiul a intrat într-o fază "poziţională", de uzură, în care nu se pot aştepta manevre rapide.

Generalul Zalujnîi consideră că ruşii vor profita de situaţie pentru a-şi întări forţele şi a subliniat importanţa ca Ucraina să obţină un avantaj tehnologic în detrimentul adversarilor săi pentru a putea continua să lupte cu încredere.

Mai multe pentru tine:
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Cine este Cristian Rizea, cel din cauza căruia Dan Capatos ar fi fost dat afară de la Antena Stars. Fostul politician a fost implicat în mai multe scandaluri
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei