Moscova reafirmă că vrea capitularea Kievului, la două zile de la reuniunea din Jeedah

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doar capitularea Kievului va pune capăt ofensivei ruse în Ucraina, a reafirmat luni Moscova, la două zile după o reuniune în Arabia Saudită asupra războiului, care nu a dus la vreun progres în soluţionarea acestuia.

Maria Zaharova FOTO Profimedia

Suntem convinşi că o reglementare veritabilă globală, durabilă şi echitabilă nu este posibilă decât dacă regimul de la Kiev pune capăt ostilităţilor şi atentatelor teroriste, iar patronii săi occidentali încetează să aprovizioneze cu arme Forţele armate ucrainene”, a afirmat purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei ruse Maria Zaharova într-un comunicat, arată suese citate de Agerpres. „Noile realităţi teritoriale (în estul şi sudul Ucrainei) trebuie să fie recunoscute, demilitarizarea şi denazificarea Ucrainei trebuie să fie asigurate”, a mai spus ea, cerând „confirmarea” „fundamentelor originare ale suveranităţii Ucrainei: statutul său de ţară neutră, nealiniată şi fără arme nucleare”.

Cereri respinse de Kiev

Aceste cereri, deja formulate de Moscova în momentul lansării ofensivei sale militare în februarie 2022, au fost respinse de Kiev.

Afirmaţiile purtătoarei de cuvânt a MAE rus intervin la două zile după ce Arabia Saudită a găzduit la Jeddah o reuniune consacrată Ucrainei, la care au fost invitate delegaţii occidentale şi reprezentanţi ai puterilor emergente apropiate de Moscova, dar fără prezenţa Rusiei.

Fără surpriză, discuţiile îndelungate între numeroasele delegaţii prezente nu au dus la niciun rezultat major în reglementarea conflictului. Nicio declaraţie finală comună nu a fost publicată de altfel. Rusia a afirmat de asemenea luni că, fără participarea sa, reuniunile privind războiul din Ucraina sunt lipsite de "plusvaloare", referindu-se la această întâlnire de la Jeddah, la care au participat unele puteri considerate prietene Moscovei, cum ar fi China, India şi Brazilia, notează EFE.

Reglementarea pașnică este imposibilă

Fără participarea Rusiei şi fără a se ţine cont de interesele ei, nicio reuniune cu privire la criza din Ucraina nu are nici cea mai mică plusvaloare”, a afirmat Zaharova în comunicatul citat, adăugând că Moscova „a luat act” de consultările de la Jeddah la care au participat parteneri ai săi din BRICS. „Sperăm că ne veţi împărtăşi evaluarea dumneavoastră”, a adăugat ea.

Deşi Maria Zaharova şi-a exprimat luni „înalta apreciere pentru medierea prietenilor noştri din ţările Sudului” Global, ea a afirmat totodată că „o reglementare paşnică este imposibilă” pe baza formulei de pace propuse de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski. „Niciunul din cele 10 puncte ale sale (în special retragerea forţelor ruse de pe teritoriul ucrainean) nu urmăreşte o soluţie negociată şi diplomatică a crizei, iar totalitatea lor este un ultimatum fără sens adresat Rusiei, care urmăreşte să prelungească ostilităţile”, a mai spus purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei ruse.

Reuniune cu ușile închise

Dar Rusia „a fost şi continuă să fie deschisă unei soluţii diplomatice” a conflictului şi pentru „un răspuns la propuneri cu adevărat serioase”, susţine Zaharova.

Apropiat deopotrivă de Moscova şi Washington, Riadul încearcă să-şi consolideze influenţa pe scena internaţională. La jumătatea lunii mai, Volodimir Zelenski a efectuat o vizită supriză la Jeddah în cursul unui summit al Ligii Arabe, spunând că mulţumeşte prinţului moştenitor Mohammed bin Salman pentru „sprijinul său faţă de integritatea teritorială şi suveranitatea Ucrainei”.

Participanţii la reuniunea internaţională desfăşurată în weekend la Jeddah au convenit să „continue” consultările internaţionale cu scopul de a „pava calea păcii”, potrivit unui comunicat publicat duminică.

Reuniunea de la Jeddah s-a desfăşurat cu uşile închise şi într-o discreţie totală în ceea ce priveşte conţinutul său, aşa cum a fost cazul celei desfăşurate anterior la Copenhaga.

La această reuniune au participat consilieri ai şefilor de guvern şi reprezentanţi ai ministerelor de externe şi este de aşteptat să deschidă calea pentru un summit al liderilor pe care Kievul speră să-l organizeze în această toamnă în jurul Formulei de pace a preşedintelui ucrainean, Volodimir Zelenski.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”