Mobilizarea pro-Gaza în Franţa: Sciences Po Paris, evacuată de poliţie

0
Publicat:

Forţele de ordine au descins vineri la Sciences Po Paris (Institutul de studii politice) pentru a-i evacua pe militanţii pro-Gaza care ocupaseră instituţia cu o zi înainte: renumita instituţie universitară şi campusurile sale rămân epicentrul în Franţa al unei mobilizări studenţeşti în favoarea palestinienilor, care aprinde dezbaterea politică pe această temă.

Forţele de ordine au descins vineri la Sciences Po Paris FOTO: X

Mişcarea de protest este inspirată de situaţia din Statele Unite, unde campusurile a aproximativ patruzeci de universităţi se confruntă cu un val de mobilizare, cu intervenţii în forţă ale poliţiei, scrie Agerpres.

"Fermitatea este şi va rămâne totală", a declarat vineri guvernul francez.

"În ceea ce priveşte situaţia din unităţi, unele au putut fi rezolvate prin dialog. Pentru altele s-au făcut rechiziţii de către rectorii universităţilor şi a intervenit imediat poliţia. Aceste măsuri au avut rezultat: 23 de locuri perturbate au fost evacuate ieri", a indicat sursa citată.

Potrivit unui student la Sciences Po care s-a adresat presei, "aproximativ cincizeci de studenţi erau încă prezenţi în incinta de pe strada Saint-Guillaume", în centrul Parisului, în momentul în care forţele de ordine au intrat vineri în instituţie, la o săptămână după o mobilizare marcată de tensiuni la Sciences Po Paris.

Acţiunile desfăşurate de studenţi în sprijinul situaţiei din Gaza au loc în principal în sedii ale Sciences Po din Franţa, dar puţine în cadrul universităţilor.

Poliţia a intervenit luni după-amiaza şi la Universitatea Sorbona din Paris pentru a evacua militanţi mobilizaţi pentru cauza palestiniană, care au instalat corturi în interiorul instituţiei universitare.

Mai multe pentru tine:
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Care au fost ultimele cuvinte ale celebrului criminal în serie, Ion Râmaru. „Vampirul din Bucureşti” i-a uimit pe cei care l-au executat
Ghidul complet al iernii pe pârtie: cele mai bune haine și accesorii pentru întreaga familie ca să vă bucurați de schi și săniuș fără griji
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Cele mai frumoase imagini de la parada de 1 Decembrie din București. Nicușor Dan, baie de mulțime la finalul ceremoniilor
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Un urs de mari dimensiuni a ajuns de 1 Decembrie în parcarea mall-ului Coresi din Brașov. Ce au făcut jandarmii când au ajuns la fața locului
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
A iertat-o pe bunica regină, care l-a lăsat fără titlul de prinț. Nikolai, apariție spectaculoasă alături de Margareta a Danemarcei