Ministrul Transporturilor din Franţa elimină ipoteza erorii umane în cazul accidentului feroviar în care au murit şase persoane

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cel puţin şase persoane au murit, iar alte opt se află în stare gravă. FOTO: Reuters

Frederic Cuvillier, ministrul francez al Transporturilor, a declarat sâmbătă dimineaţă că autorităţile au eliminat ipoteza unei greşeli umane în cazul accidentului feroviar în care au murit şase persoane, iar alte 200 au fost rănite după ce un tren a deraiat în comuna Bretygny-sur-Orge, aflată într-o suburbie din sudul Parisului.

UPDATE 12.43 Potrivit BBC, care citează oficiali francezi implicaţi în anchetă, trenul a deraiat după ce o verigă de metal care conecta două şine s-a detaşat. 

***

Operaţiunile de salvare încă se derulează în aceste 

momente pentru găsirea tuturor pasagerilor din cele şase vagoane de tren care au deraiat vineri seară. Cel puţin şase persoane au fost ucise şi aproximativ 200 au fost rănite, dintre care 8 se află în stare gravă, potrivit AP. 

Trenul tocmai plecase din Paris şi se îndrepta către Limoges atunci când a deraiat, izbindu-se de un peron. Anchetatorii au demarat deja cercetări pentru a stabili cauzele accidentului, care a avut loc la ora 17.14 (18.14 în România). 

Operaţiunile de căutare şi salvare au continuat pe parcursul întregii nopţi, echipele de intervenţie încercând să găsească toate victimele prinse în vagoanele strivite. 

Trenul Intercity Corail a deraiat vineri, în Brétigny-sur-Orge, accidentul feroviar soldându-se cu şase morţi şi 30 de răniţi, dintre care opt se află în stare foarte gravă, arată cel mai recent bilanţ anunţat de premierul francez, Jean-Marc Ayrault, informează TF1. 

Corespondentul BBC News de la Paris adaugă, însă, că bilanţul morţilor ar putea creşte din cauza rănirii severe a mai multor pasageri.

Guillaume Pepy, şeful Companiei Naţionale de Căi Ferate din Franţa (SNCF), a declarat că trenul Intercity a deraiat reuşind astfel să evite coliziunea cu un alt convoi de vagoane în mişcare. 

 CITEŞTE MAI MULT


Accident feroviar în Franţa, soldat cu şase morţi şi 30 de răniţi: trenul a deraiat evitând coliziunea cu un alt convoi

Accidentul feroviar produs vineri după-masă în apropiere de Paris, la Brétigny-sur-Orge, s-a soldat cu şase morţi şi 30 de răniţi, potrivit celui mai recent bilanţ anunţat de premierul francez. Trenul Intercity ce părăsise Parisul cu puţin timp în urmă şi se îndrepta spre Limoges a deraiat încercând să evite coliziunea cu un alt convoi de vagoane.


UPDATE Accident feroviar cu „victime numeroase” produs la sud de Paris

Un tren a deraiat vineri după-amiaza în apropiere de Paris, la Brétigny-sur-Orge, un accident care s-a soldat cu „numeroase victime", au anunţat autorităţile, relatează AFP.

Mai multe pentru tine:
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice