Marine Le Pen şi Nigel Farage cer Uniunii Europene „să-şi facă autocritica” şi „să apere cultura creştină”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nigel Farage (stânga) şi Marine Le Pen (dreapta). FOTO: Reuters

Marine Le Pen şi Nigel Farage, preşedinţi ai unor partide antiimigraţie, au cerut luni Uniunii Europene să înceapă revizuirea politicilor care privesc imigraţia, potrivit BBC.

Preşedinta Frontului Naţional, Marine Le Pen, a vorbit luni în numele neafiliaţilor din Parlamentul European, în timp ce liderul UKIP, Nigel  Farage, a vorbit în numele grupului Europa Libertăţii şi a Democraţiei Directe, auavut mesaje diferite faţă de celelalte grupuri politice.

„Austeritatea europeană a condus la dezarmarea poliţiei şi ne-a lăsat armatele fără resurse”, a afirmat Le Pen. Totodată, a precizat: „Suntem la capătul a 30 de ani de laxism şi concesii făcute islamiştilor sub pretextul respectării diversităţii, dar acum trebuie să ne facem autocritica”.

Preşedinta Frontului Naţional a ţinut să puncteze părerea sa că autorii atacurilor de la Paris „nu au fost terorişti, ci islamişti” şi a cerut măsuri pentru a putea ca ţarile europene să se apere. 

Imaginiile între grupurile parlamentare au contrastat. O parte din susţinătorii lui Le Pen au avut mesaje cu „Je ne suis pas Charlie”. de partea cealaltă, majoritatatea parlamentarilor au avut mesaje cu „Je suis Charlie”.

Nigel Farage a avut un mesaj antiimigraţie, asemănător cu al franţuzoaicei. 

„Nu este de ajuns să ne umplem gura cu vorbe frumoase, pentru că multe politici ale UE ne-au adus aici, respectiv politica externă şi cea de imigraţie masivă”, a afirmat britanicul la începutul mesajului său. 

Farage a continuat prin sublinierea faptului că integrarea tuturor imigranţilor e un lucru imposibil. ,

„Există o coloană a cincea care trăieşte în ţările noastre şi se opune valorilor noastre”, a adăgat europarlamentarul eurosceptic. În plus, a făcut un apel pentru „apărarea culturii noastre creştine”.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Românii care au călătorit cu cel mai periculos tren din lume: „Tremur ca varga”. 12 ore în condiții extreme. VIDEO
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort