Londonezii sunt îndemnaţi să petreacă în această seară în baruri şi restaurante, pentru a arăta unitate după atentatul de acum o săptămână

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO londonist.com

Londonezii sunt îndemnaţi să petreacă sâmbătă seară în baruri şi restaurante, pentru a demonstra unitate şi rezistenţă la o săptămână după atentatele de pe Podul Londrei, în care şi-au pierdut viaţa inclusiv cinci persoane care serveau cina sau beau în restaurantele din zona Borough Market, transmite BBC.

Crucea Roşie din Marea Britanie a lansat deja o campanie, în care le cere oamenilor să iasă împreună la o săptămână după atentatele de pe London Bridge şi din Borough Market.

De asemenea, restaurantele au anunţat că vor dona banii pentru un anumit produs din meniu, în vreme ce barurile şi puburile vor cere donanţii în cuantumul unei băuturi. Toţi banii strânşi sâmbătă seara se vor îndrepta spre Fondul Solidarităţii, înfiinţat de Crucea Roşie UK.

Acest fond este destinat victimelor atentatelor teroriste şi famililor acestora din Marea Britanie.

Fondul Solidarităţii a strâns aproape 400.000 de lire sterline în primele 48 de ore, după ce a fost înfiinţat în urma atentatelor din Londra şi Manchester.

Uber a anunţat că va dona o liră pentru fiecare cursă ce va avea loc sâmbătă seara, dar până la miezul nopţii, în vreme ce donaţii directe vor fi strânse la piesa de teatru Don Juan de pe West End.

Opt persoane şi-au pierdut viaţa, în vreme ce alte 48 au fost rănite, după ce trei atacatori au intrat săptămâna trecută cu o furgonetă în pietonii de pe London Bridge, înainte de a declanşa un carnagiu cu mai multe cuţite de bucătărie în zona Borough Market. 

Mai multe pentru tine:
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile