Locuitori ai insulei italiene Vulcano, evacuaţi pe timp de noapte, din cauza nivelului crescut de dioxid de carbon

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Pixabay

Primarul oraşului Vulcano, insula situată în largul coastei de nord a Siciliei, a ordonat o evacuare parţială pe perioada nopţii a rezidenţilor care locuiesc în apropierea portului local, din cauza gazelor potenţial periculoase provenite din activitatea vulcanică.

Ordinul, în vigoare de luni şi valabil pentru următoarea lună, interzice unui număr de circa 300 de rezidenţi să rămână peste noapte în locuinţele lor, în intervalul orar 23:00 - 06:00, conform Reuters.

Activităţile turistice vor fi  interzise de asemenea pe această insulă, care face parte din arhipelagul Eolian.

''Stare de inconştienţă din timpul somnului nu le-ar permite să detecteze riscurile'', a declarat primarul Marco Giorgianni pentru Reuters, adăugând că persoanele evacuate vor fi cazate în alte locuri de pe insulă.

Într-un raport transmis săptămâna trecută, Institutul Naţional pentru Geofizică şi Vulcanologie (INGV) din Italia a avertizat că nivelul de dioxid de carbon este ''anormal de ridicat'' în jurul craterului vulcanului, care a erupt ultima dată din anul 1888 până în 1890.

Presa locală a relatat că, mai multe familii şi-au părăsit deja locuinţele la sfârşitul lunii octombrie din cauza nivelului de gaze, după ce agenţia de protecţie civilă a emis o alertă vizând modificări ''semnificative'' ai parametrilor vulcanici.

Municipalitatea va oferi subvenţii pentru a veni în sprijinul celor nevoiţi să-şi găsească o altă locuinţă, dar activităţile cotidiene de pe insulă vor continua ca de obicei pe perioada zilei, a spus Marco Giorgianni.

Angela Borgia, patroana unui restaurant din regiunea portuară, a spus că, deşi rezidenţii insulei sunt îngrijoraţi în legătură cu nivelul de gaze, mutarea vârstnicilor şi a bolnavilor, pe timp de noapte, va fi o operaţiune dificilă.

''Înţelegem însă că este pentru propria siguranţă şi acceptăm acest lucru'', a declarat ea pentru Reuters.

Mai multe pentru tine:
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Zi tristă la Casa Regală română! Fiicele Regelui Mihai s-au reunit în lacrimi și durere
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat