Italia: Emoții, lacrimi de fericire și "necaz" la Festivalul Bucuriei de la Roma

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zeci de tineri români au venit la Festivalul Bucuriei de la Roma, de la o distanță de peste 800 de km, pentru a prezenta un scurt spectacol al parohiei din care provin.

Tinerii și copiii s-au întrecut în cântece și dansuri din folclor, cântece bisericești și pentru mama, poezii și recitaluri la pian sau de alte instrumente muzicale, în cadrul celei de a doua ediții a Festivalului Bucuriei, organizat de Episcopia Otodoxă Română de la Roma și de Nepsis Italia.

De mici iau lecții, la Școala parohială, de română, istorie, geografie și religie


Profesoara Mihaela Bobârnea a venit cu un grup de 13 copii din parohia Chianciano Siena, regiunea Toscana, de la aproximativ 150 de kilometri distanță de Roma. Elevii au prezentat un program de cântece moderne, poezii și un recital la pian. Ei au fost pregătiți la Școala parohială din localitatea Chianciano Siena, unde potrivit Mihaelei Bobârnea au posibilitate de a învață istoria, geografia României, religie și a descoperi secretele picturii de icoane pe sticlă.

Profesoara mai precizează că cei mici sunt aduși de părinți, periodic, "de la distanțe destul de mari, de peste 50 de km ca să se pregătească."

Nu putem să ne pierdem tradițiile


Un alt grup compus din 19 tineri au venit din Torino, de la 800 de km distanță, pentru a prezenta un program de muzică religioasă și folk și pentru a recita fragmente din opera lui Octavian Paler.

Citește pe adevărul.it ce trăiri au românii din Italia când participă la astfel de acțiuni organizate de Episcopia Ortodoxă din Roma.

Mai multe pentru tine:
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Fermecată de Kate Middleton, Melania Trump a avut o atitudine flagrant diferită față de Regina Camilla
Întârzierile continuă să afecteze zborurile după un atac cibernetic asupra aeroporturilor din Europa
Jurnalistul Charlie Ottley a dezvăluit ce apreciază la țara noastră: „Unul dintre principalele puncte forte”. Ce expresii românești îl amuză
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Eclipsa solară din 21 septembrie 2025 deschide un nou capitol pentru fiecare semn zodiacal
Cât au plătit Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin, pentru o săptămână de vis în Grecia: „Am învățat să călătorim «light»”. Actrița a împărtășit secretul vacanțelor accesibile
Un tablou de Rubens, dispărut timp de peste 400 de ani, descoperit la Paris
Venezuela se pregătește de un posibil război cu SUA cu antrenamente militare pentru civili. Trump amenință cu „consecințe incalculabile”
Mihai Bendeac, destăinuiri despre viața amoroasă. De câți ani nu a mai ieșit actorul la o întâlnire romantică: „Îmi place foarte mult să fiu singur”
Cât costă cazarea în perioada sărbătorilor de iarnă la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov? Gică Hagi vă așteaptă la Mamaia: „Întâlnire cu Moș Crăciun”