Frizerul lui Hollande are un salariu de aproape 10.000 de euro pe lună, plătit de contribuabilii francezi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Francois Hollande Foto: AFP

Frizerul care se ocupă de preşedintele francez Francois Hollande are un venit net lunar de 9.895 de euro, plătit de contribuabili, relatează France 24, care a adăugat că frizerul a semnat un contract de confidenţialitate şi trebuie să fie disponibil non-stop.

Identificat numai ca Oliver B., frizerul preşedintelui şi-a început contractul de cinci ani când Hollande şi-a început mandatul, în 2012.

Pe lângă salariul net, frizerul are de o serie de avantaje precum ajutor financiar pentru locuinţă şi alte “avantaje legate de familie”, a declarat avocatul acestuia, Sarah Levy.

Slujba necesită însă un angajament total, ceea ce înseamnă că trebuie să fie disponibil non-stop şi că nu are dreptul să divulge informaţii pe care le-ar putea afla în timpul serviciului.

“A ratat naşterea copiilor săi”, a povestit avocatul, adăugând că bărbatul a fost nevoit să îşi vândă propriul salon la preţ redus, din cauza programului aglomerat.

Palatul Elysee a confirmat informaţia, precizând că frizerul se ocupă de părul lui Hollande “în fiecare dimineaţă şi de oricâte ori este nevoie, (precum şi – n.r.) înainte de fiecare discurs”.

De asemenea, el călătoreşte cu liderul francez în majoritatea deplasărilor care durează mai mult de o zi.

Informaţia privind salariul frizerului şi condiţiile sale contractuale au stârnit o adevărată furtună pe reţelele de socializare, unde se propagă sub numele de #coiffeurgate.

În luna martie, revista Vanity Fair a dezvăluit că make-up artistul fostului preşedinte Nicolas Sarkozy avea un venit lunar net de circa 8.000 de euro pe lună.

Potrivit AFP, Sarkozy a fost primul lider francez care a angajat un make-up artist, dar Hollande i-a urmat exemplul.

Mai multe pentru tine:
Arheologii descoperă o inscripție veche bulgară și numeroase artefacte la săpăturile cetății Nikopol
Cum arată fiica adolescentă a lui Kim Jong Un. Apariția spectaculoasă a lui Kim Ju Ae alături de liderul corean la Beijing, la prima ieșire internațională
Prințesa uitată Ka’iulani, frumusețea exotică și tragică a Hawaii-ului. Ea a sfidat America
Homosexualitatea și desfrâul din Biserica Română. Schimb de mesaje halucinant între un preot protosinghel și un tânăr + filmări în care bea vodcă și dansează pe manele. Dans din buric și în lăcașul sfânt: „Așa, iubirea mea” VIDEO
Turiști români, prinși la furat în Grecia dintr-un magazin al unei conaționale: „Dacă nu aveau 1 euro să plătească săpunul, îl ofeream gratuit”
Ştrudel cu nuci aşa cum n-ai mai gustat până acum
Divinitatea va fi alături de două zodii începând cu 8 septembrie. Este ziua zero, multe lucruri se schimbă, iar o perioadă cu adevărat înfloritoare începe
O femeie a descoperit la spital că avea sute de fire de aur în articulații. Care este explicația
De ce tot amână Prodanca nunta cu Ronald Gavril? „Nu-l mai vedeți!”
Brigitte, câștig de cauză în procesul cu Raluca Podea! „Și-a făcut imagine pe spatele meu că am fost nevasta lui Ilie Năstase! Aștept banii!” Nevasta lui Pastramă a fugit iar la Dubai!
Boala din cauza căreia Andreea Marin a slăbit 5 kg: „A fost mai neplăcut!” Ce spune despre viața sentimentală, după despărțirea de Adrian Brâncoveanu: „Sunt foarte matură și foarte asumată în ceea ce fac!”