FOTO Iarna care a îngheţat, la propriu, Slovenia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Imaginile publicate de agenţia Reuters prezintă un peisaj sinistru de iarnă, cu maşini, copaci şi linii de electricitate, acoperite de un strat gros de gheaţă.

Imaginile publicate de agenţia Reuters prezintă un peisaj sinistru de iarnă, cu maşini, copaci şi linii de electricitate, acoperite de un strat gros de gheaţă.

Aproximativ 120.000 de locuinţe au rămas fără curent electric în Slovenia, din cauza căderilor de zăpadă care au paralizat cea mai mare parte a ţării.

„Este o catastrofă naturală de mare amploare", a declarat luni ministrul Apărării, Roman Jakic, după o reuniune de urgenţă convocată de premierul de centru-stânga Alenka Bratusek.

De asemenea, numeroase drumuri sunt închise în toată Slovenia din cauza arborilor şi a liniilor electrice căzute la pământ sau a gheţii, iar circulaţia trenurilor a fost întreruptă.

Din cauza condiţiilor meteorologice extrem de severe, peste 60% dintre grădiniţe, şcoli primare şi unităţi de învăţământ secundar au fost închise luni, ca urmare a problemelor apărute în transportul public.

Mai multe pentru tine:
Artistul internațional care nu și-a mai văzut de trei ani copilul diagnosticat cu autism, născut din relația cu o româncă. Dezvăluiri uluitoare despre ultima lor întâlnire! „Copilul striga la ușă disperat: Tati, tati!”
Radu Mazăre, viață de lux în Madagascar. Cum arată resortul fostului primar al Constanței. Bungalow-uri generoase, cu vedere spre Oceanul Indian
Nu i-a citit niciodată fiicei „Cenușăreasa”, iar acum a interzis complet internetul în casă!
Un stâlp sculptat cu un chip uman, vechi de 11.000 de ani, descoperit de arheologi
Performanțele unuia dintre cei mai buni salvatori din lume. Cum se antrenează pompierul care coordonează cea mai buna echipa de alpiniști de intervenție din România
Mihai Viteazul nu a fost recunoscut ca domnitor al Transilvaniei. Cum îl vedea împăratul german și cum faima sa a devenit mortală
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru bogați și personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
Mama măsura XS, fiicele cu siluete... lumești. Regina Letizia, superbă, dar îngrijorător de slabă la Premiile Prințesa de Asturia
Ce nu s-a văzut la sfințirea Catedralei! Becali a pupat mătăniile, Băsescu a pupat blondele
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Câți ani de închisoare riscă Artanu, pentru agresiune sexuală?! Îndemnul avocatei Dalina Terzi pentru victimă: „Fetelor le e rușine, cedează psihic”