Formaţiunea politică a lui Viktor Orban, FIDESZ, părăseşte Partidul Popular European. De ce s-a supărat premierul Ungariei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Viktor Orban FOTO EPA-EFE

Premierul ungar Viktor Orban a anunţat miercuri că formaţiunea sa politică părăseşte Partidul Popular European (PPE, dreapta proeuropeană). Decizia survine după adoptarea noilor reguli interne PPE privind suspendarea sau excluderea unui partid.

„Vă informez că membrii FIDESZ se retrag din cadrul PPE”, „imediat”, a scris liderul suveranist ungar într-o scrisoare postată pe Twitter de către unul dintre miniştrii săi.

Orban denunţă în această scrisoare un demers „antidemocratic, nedrept şi inacceptabil” din partea PPE.

Acum o săptămână, premierul ungar a atenţionat PPE că îşi va retrage formaţiunea în cazul adoptării noilor reguli interne.

„Dacă FIDESZ nu este binevenit, atunci nu ne simţim obligaţi să rămânem în grup”, i-a scris Orban lui Manfred Weber.

FIDESZ a fost suspendat acum doi ani din Partidul Popular European, dar încă avea 12 eurodeputaţi în grupul europarlamentar al acestei formaţiuni paneuropene conservatoare.

Săptămâna trecută, liderul grupului europarlamentar al PPE, Manfred Weber, şi ceilalţi membri ai conducerii grupului au făcut un pas către noile reguli privind suspendarea sau excluderea, care ar permite penalizarea unui partid membru în ansamblul său şi nu doar a unui singur eurodeputat, notează Agerpres.

Potrivit site-ului eppgroup.eu, noile reguli, ce reprezintă o actualizare a celor adoptate în octombrie 2013, au fost adoptate miercuri, cu o majoritate calificată (reprezentând 84,1% din voturi). Ele au intrat în vigoare imediat şi nu se aplică retroactiv.

Viktor Orban este arătat de mai mult timp cu degetul la Bruxelles pentru faptul că subminează libertăţile democratice, mass-media, organizaţiile neguvernamentale şi statul de drept.

„Salut plecarea aşteptată de mult timp a FIDESZ şi a lui Viktor Orban din grupul politic european dominant”, a declarat Dacian Cioloş, liderul grupului parlamentar Renew Europe (centru) în Parlamentul European.

„Nu există loc pentru populismul toxic al FIDESZ în grupul politic european dominant”, apreciază românul.

În pofida plecării celor 12 membri FIDESZ, PPE rămâne, cu 175 de eurodeputaţi, cea mai importantă formaţiune în Parlamentul European.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Patru zodii care, în următoarele 7 săptămâni, atrag bani și oportunități. Conjuncția dintre Saturn și Neptun deschide uși neașteptate, aducându-le câștiguri
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!