Estonia cere activarea articolului 4 din Tratatul NATO în urma incursiunii rusești. Este a doua oară într-o săptămână

0
0
Publicat:

Estonia a solicitat în mod oficial consultări ale aliaţilor în baza articolului 4 din Tratatul NATO în legătură cu încălcarea spaţiului său aerian de trei avioane ruseşti, a anunţat prim-ministrul Kristen Michal.

Estonia a cerut activarea Articolului 4 din Tratatul NATO FOTO Shutterstock

Premierul estonian a confirmat că trei avioane de vânătoare ruseşti MiG-31 au intrat în spaţiul aerian estonian şi au fost interceptate de avioane de vânătoare NATO, înainte de a fi „forţate să fugă”.

„O astfel de încălcare este total inacceptabilă”, a declarat Michal, citat de The Guardian.

Anunțul vine în contextul în care trei avioane de vânătoare rusești au pătruns fără permisiune în spațiul aerian al Estoniei, deasupra Golfului Finlandei, unde au rămas vreme de 12 minute.

Este a treia încălcare a spațiului aerian NATO în ultimele două săptămâni, după ce drone rusești au intrat fără permisiune în spațiul aerian al Poloniei și României, acțiuni care au fost condamnate de NATO.

Este a noua oară în istoria alianţei când procedura prevăzută la articolul 4 al NATO este declanşată şi a doua oară în doar o săptămână.

Pe 10 septembrie, Polonia a cerut activarea articolului 4 din NATO după ce o serie de drone militare rusești au traversat granița cu această țară în timpul unui atac masiv asupra Ucrainei. O parte dintre acestea au fost doborâte de armata poloneză, însă cel puțin una a reușit să provoace pagube materiale pe teritoriul polonez.

Articolul 4 permite oricărui stat membru să convoace consultări în cazul în care integritatea sa teritorială, independenţa politică sau securitatea sunt ameninţate.

De la începutul invaziei ruse în Ucraina, în februarie 2022, incidente similare au mai avut loc – inclusiv pe teritoriul României. Până acum, statele membre NATO au evitat doborârea aparatelor rusești care le-au încălcat spațiul aerian, invocând riscurile asociate unei posibile escaladări cu Moscova.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani