Cum încearcă Londra să deblocheze negocierile privind Brexit

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Marea Britanie speră că liderii europeni vor decide la summitul de săptămâna viitoare că sunt progrese suficiente pentru a deschide negocierile privind viitorul relaţiilor comerciale. În acest sens, Londra a dat asigurări Poloniei privind garantarea drepturilor acestei comunităţi din Marea Britanie, iar ministrul român de externe, Teodor Meleşcanu, a avut, duminică, la Londra, o discuţie cu omologul său britanic.

Negocierile întreLondra şi Bruxelles  bat pasul pe loc în probleme-cheie, cum sunt factura Brexitului şi drepturile europenilor din Regat.  „Cât timp nu ajungem la un compromis real nu vom spune la Consiliul European că putem trece în etapa a doua a negocierilor“, a declarat şeful Comisiei, Jean Claude Juncker.

„Nu înţeleg de ce trebuie să discutăm despre drepturile cetăţenilor şi să nu le lăsăm aşa cum sunt, a subliniat  preşedintele Comisiei Europene pe tema negocierilor fără progrese în dosarul Brexit.

Juncker a declarat că ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană se va prelungi pe o perioadă mai lungă de timp decât s-a crezut iniţial, subliniind că Londra va trebui ”să plătească” obligaţii financiare restante înainte ca negocierile privind Brexit să treacă la faza următoare.

Declaraţiile preşedintelui Comisiei Europene au loc după ce negociatorii UE au avertizat că tratativele priving ”factura pentru Brexit” au atins un ”impas îngrijorător” săptămâna trecută.

”Britanicii descoperă, la fel ca şi noi, de la o zi la alta noi probleme. Acesta este motivul pentru care procesul va dura mai mult decât s-a crezut iniţial”, a spus şeful CE.

”Nu putem ajunge în prezent la un compromis real atâta timp cât încă se discută despre angajamentele financiare ale Marii Britanii. Până nu facem asta, nu vom putea spune în Consiliul European din octombrie că putem trece la faza următoare.  Britanici trebuie să plătească”, a adăugat Juncker.

Promisiunile Londrei pentru est-europeni

 Între timp, Londra  a dat asigurări Poloniei privind garantarea drepturilor acestei comunităţi din Marea Britanie, iar ministrul român de externe, Teodor Meleşcanu, a avut, duminică, la Londra, o discuţie pe această temă cu omologul său britanic. 

Melescanu a participat alături de alţi miniştri la o reuniune informală, la invitaţia ministrului de externe britanic Boris Johnson,  unde s-a mai discutat despre securitate europeană şi internaţională.

Şeful diplomaţiei britance a făcut recent un turneu în Europa de Est: Cehia, România şi Slovacia.  

Potrivit publicaţiei britanice The Times, România, Franţa şi Germania ar fi cerut stoparea deschiderii unor noi capitole de negociere, până când se va ajunge la un acord privind drepturile europenilor care trăiesc în Regat. Autorităţile de la Bucureşti au negat informaţia.

După cea de cincea rundă de necocieri , de joi,  Michel Barnier, negociatorul-şef al UE la discuţiile de Brexit, a declarat : „Nu am realizat niciun progres semnificativ. Nu suntem într-o fază în care eu să le pot recomanda liderilor celor 27 de state membre să discute săptămâna viitoare la summitul european despre viitoarele relaţii cu Regatul Unit“. Şi Parlamentul European şi preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, au exprimat deja poziţii similare.

Precondiţia pentru demararea celei de-a doua faze a negocierilor era ca UE şi Marea Britanie să ajungă la un acord cu privire la statutul cetăţenilor comunitari din Regatul Unit, respectiv al cetăţenilor britanici din Uniune. În plus, ar fi trebuit deja găsită o soluţie pentru frontiera viitoare dintre ţara membră a UE Irlanda şi vecina britanică Irlanda de Nord. Nici aici nu s-a obţinut însă nimic. Despre cea mai mare sursă de tensiuni - obligaţiile financiare ale Londrei faţă de Bruxelles - nici măcar nu s-a mai vorbit la această a cincea rundă a negocierilor.

Negociatorul britanic, David Davis a declarat că  „în săptămânile următoare, şefii celor 27 de state membre ar trebui să modifice mandatul lui Michel Barnier în aşa fel încât el să poată în cele din urmă negocia - şi face concesii“. Davis a vorbit de progrese în anumite puncte, cum ar fi drepturile cetăţenilor europeni şi garanţiile juridice în vederea impunerii acestor prevederi. 

Nu se ştie exact la ce se referea, iar Michel Barnier a reiterat dorinţa UE ca Curtea Europeană pentru Justiţie să joace totuşi un rol la aplicarea şi respectarea acestor drepturi. Britanicii adepţi ai Brexit nu vor însă nici să audă de această instanţă.

La reuniunea de la Bruxelles, de săptămâna viitoare, premierul  britanic Theresa  May va încerca să negocieze direct cu omologii ei din celelalte 27 de ţări.

Mai multe pentru tine:
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Oana Ioniță, moment de sinceritate. Cine e bărbatul căsătorit din showbiz pe care îl admiră: „Îmi plac oamenii frumoși”
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Cum a avertizat-o Prințul Philip pe Kate Middleton chiar înainte să moară. Vorbele bunicului Prințului William au cutremurat-o pe Prințesă
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Destinul tragic al prințesei Ioana Cantacuzino și vila „23 August” din Călimănești. Castelul a ajuns o ruină istorică
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux