Croaţia inaugurează un pod crucial spre Dubrovnik, care ocoleşte Bosnia VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Wikipedia

Croaţia inaugurează marţi un pod crucial ce va lega, la trei decenii după proclamarea independenţei, sudul litoralului său, inclusiv oraşul turistic medieval Dubrovnik, de restul ţării, ocolind o mică fâşie a coastei bosniace, relatează France Presse.

După destrămarea Iugoslaviei la începutul anilor 1990, graniţele republicilor ei federale au devenit cele ale noilor state. Regiunea Dubrovnik, „perla Adriaticii”, a fost astfel separată faţă de restul Croaţiei de ieşirea bosniacă la mare, potrivit Agerpres.

Pentru cei 90.000 de locuitori ai acestei zone şi pentru turişti, deschiderea "Podului Peljesac" înseamnă sfârşitul orelor de aşteptare la frontieră, mai ales în sezonul estival, pentru a intra în Bosnia, apoi pentru a ieşi zece kilometri mai departe.

„Devenim, în sfârşit, o parte integrantă a Croaţiei”, şi-a exprimat bucuria Mario Radibratovic, un cultivator de crustacee din Peninsula Peljesac, legată acum de coastă printr-un pod hobanat, lung de 2,4 kilometri, unul dintre cele mai mari proiecte de infrastructură de la obţinerea independenţei în 1991.

Pentru locuitorii peninsulei pitoreşti, cunoscută şi pentru vinurile sale, plajele cu pietriş şi de asemenea populară printre surferi, aceasta înseamnă sfârşitul durerilor de cap cauzate de oprirea la graniţa cu Bosnia sau de feriboturile rare. În loc să aştepte ore întregi la frontieră, va fi suficientă acum traversarea în câteva minute a podului ce leagă localitatea Brijesta, din peninsulă, de Komarna, vizavi, şi a cărui deschidere va fi sărbătorită marţi seară cu mare pompă.



De ani de zile, Croaţia intenţiona să remedieze problema lungilor aşteptări la frontieră prin construirea unui pod în faţa oraşului bosniac Neum. Lucrările de construcţie au fost începute pentru prima dată în 2007, încetând apoi la scurt timp din lipsă de fonduri.

La patru ani de la aderarea la Uniunea Europeană în 2013, ţara a obţinut de la bloc 357 milioane de euro pentru reluarea proiectului, adică 85% din costul estimat la 420 de milioane de euro inclusiv cu căi de acces. Lucrarea a fost relansată de această dată de un consorţiu chinez, „China Road and Bridge Corporation”, care a livrat-o la termenul prevăzut.

La un moment dat, proiectul i-a înfuriat pe unii lideri bosniaci care se temeau că podul va împiedica intrarea navelor de tonaj mare în Golful Neum.

Zagrebul a acceptat în cele din urmă să mărească înălţimea podului la 55 de metri, chiar dacă această modificare a crescut costul.

Podul va fi deschis în mijlocul sezonului turistic, în timp ce Croaţia, care a primit în 2019 aproape 20 de milioane de turişti, speră într-o revenire la cifrele din perioada pre-pandemică.


„Importanţa podului este enormă, nu numai din punct de vedere emoţional datorită conexiunii dintre teritoriul croat, ci şi pentru turism şi economie în general”, a declarat recent ministrul croat al transporturilor, Oleg Butkovic.

Mai multe pentru tine:
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”