Criza migraţiei şi ameninţarea rusă apropie NATO şi UE. Alianţa de apărare şi blocul comunitar vor semna un acord de cooperare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

NATO şi Uniunea Europeană vor semna un pact de cooperare la summitul din iulie de la Varşovia al Alianţei Nord-Atlantice, au spus oficiali, decizie care ar putea pune capăt deceniilor de confuzie şi neîncredere privind mijloacele prin care poate fi asigurată securitatea dincolo de graniţele Europei, relatează agenţia de presă Reuters.

Împinse spre o mai strânsă cooperare de teama unui atac cibernetic al Rusiei, de criza migraţiei şi de statele eşuate din vecinătatea Europei, NATO şi UE se confruntă cu provocări care necesită atât un răspuns militar, cât şi o abordare „soft“ privind securitatea, pentru a combate propaganda şi a oferi expertiză pentru stabilizarea guvernelor, au spus oficialii citaţi de Reuters, transmite Agerpres în pagina electronică.

„Dacă ar avea loc un atac cibernetic, nu ne-am dori să stăm două săptămâni în întâlniri la care să discutăm ce ar trebui să facă fiecare dintre noi“, a spus un oficial european din domeniul apărării, aflat în strânsă cooperare cu NATO.

Deşi încă se discută despre posibile planuri comune înainte de summitul de la Varşovia, această nouă cooperare mai strânsă ar putea însemna o mai eficientă alocare a finanţărilor de la buget pentru apărare, pentru a se evita suprapunerea cheltuielilor în acest domeniu, prin politice diferite în UE şi NATO.

Pentru a evidenţia această cooperare, state din afara NATO precum Finlanda şi Spania s-au alăturat unei întâlniri a miniştrilor de Externe ai ţărilor din Alianţa Nord-Atlantică care are loc vineri la sediul NATO, alături de secretarul general Jens Stoltenberg şi de şefa diplomaţiei europene Federica Mogherini.

Însă deşi 22 din cele 28 de state membre ale NATO fac parte de asemenea şi din Uniunea Europeană, ambele instituţii sunt limitate în privinţa abordărilor comune din cauza tensiunilor dintre Turcia şi Grecia care obstrucţionează schimburile de informaţii.

Turcia, care face parte din NATO, însă nu şi din UE, blochează schimbul de informaţii secrete al Alianţei cu UE, în timp ce Grecia, stat membru al UE şi NATO, nu vrea ca Bruxellesul să împărtăşească informaţii sensibile cu NATO, din cauza Turciei.

Există de asemenea o reticenţă de a desfăşura misiuni cu sprijinul ONU, din cauza temerilor Rusiei, stat membru al Consiliului de Securitate, în contextul în care relaţiile Est-Vest sunt la cel mai scăzut nivel de după încheierea Războiului Rece, în urma crizei din Ucraina.

Mai multe pentru tine:
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Kate n-ar fi avut de fapt cancer? După ce fanii au depistat o cicatrice suspectă pe chipul Prințesei, valuri de teorii s-au iscat
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Fructele pe care nutriționiștii le recomandă în luna ianuarie. Au proprietăți antiinflamatoare puternice
Celebrități pe care le-am pierdut în 2025. A fost un an negru la Hollywood!