Contraofensiva ucraineană la Bahmut va începe „foarte curând”, anunță generalii ucraineni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Kievul intenționează să lanseze o contraofensivă la Bahmut cât de curând, a anunțat joi generalul Oleksandr Sirski, comandantul forțelor terestre ale Ucrainei.

Zelenski a făcut miercuri o vizită surpriză pe linia frontului din Bahmut FOTO PROFIMEDIA

„[Rușii] pierd forțe semnificative [la Bahmut] și rămân fără energie. Foarte curând, vom profita de această oportunitate, așa cum am făcut-o și altădată lângă Kiev, Harkov, Balaklia și Kupiansk", a transmis el joi pe Telegram.

Efectivele rusești au lansat peste 200 de atacuri în zonă numai în ultimele 24 de ore, dar zilnic pierd sute de soldați, a declarat ulterior, joi, purtătorul de cuvânt al grupării de est a forțelor armate ale Ucraina, relatează CNN.

În direcția Bahmut, există doar Wagner, iar atunci când lipsesc forțele, acestea sunt întărite de trupe rusești aeropurtate, uneori de infanterie", a declarat Serhii Cerevati. "Îi eliminăm. De fapt, în scurt timp nu vor mai exista luptători Wagner dacă vor continua aceeași dinamică".

Al doilea front

Iar o trăsătură distinctivă a acestei zone este că inamicul folosește 

Cerevati a precizat că o altă zonă unde se înregistrează tiruri intense este la nord-est de Bahmut, pe linia frontului care duce spre nord de orașul Kreminna. Oficialul că Rusia "efectuează câteva sute de atacuri pe zi, care de regulă depășesc 300, iar uneori 400. În ultimele 24 de ore, au avut loc 344 de atacuri și 17 interacțiuni de luptă".

Cerevati afirmă că frontul Kupiansk-Lîman este "a doua cea mai tensionată zonă în care inamicul este activ,” iar aici atacurile au loc cu un număr mai mare de trupe regulate și de vehicule blindate.

Sirski a subliniat că forțele rusești fac în continuare eforturi să cucerească orașul "cu orice preț, în ciuda pierderilor atât de efective, cât și de echipamente".

"Sub focul continuu al artileriei și avioanelor inamice, soldații noștri de pe front dau dovadă de o rezistență, un curaj și o bravură supraomenești", a spus el.

O potențială contraofensivă ucraineană a părut o perspectivă puțin probabilă până recent, având în vedere că luptătorii din Wagner păreau să fie foarte aproape de preluarea controlului asupra orașului.

Ofensiva rusă la Bahmut dă semne de încetinire

Evaluarea comandantului forțelor terestre ucrainene a făcut ecou raportului de miercuri al Statului Major General care a transmis că "potențialul ofensiv al Rusiei este în scădere".

"Inamicul continuă să încerce să cucerească orașul, pierzând o cantitate semnificativă de forță de lupte, arme și echipamente militare", a declarat miercuri.

Serviciile de informații occidentale au făcut evaluări similare. "Ritmul operațiunilor rusești din jurul Bahmut pare să încetinească", a scris think tank-ul Institutul pentru Studii de Război (ISW) în actualizarea sa de miercuri privind situația de pe câmpul de luptă.

„Există o posibilitate realistă ca asaltul rusesc asupra orașului să piardă impulsul limitat pe care îl obținuse, parțial din cauza faptului că unele unități ale Ministerului rus al Apărării au fost realocate în alte sectoare", aprecia miercuri Ministerul britanic al Apărării.

Rușii susțin că ocupă 70 la sută din Bahmut

Preşedintele Volodimir Zelenski s-a deplasat miercuri pe linia de apărare a orașului Bahmut (est), unde a ascultat rapoartele comandanţilor militari privind situaţia din teren şi evoluţia luptelor şi a discutat cu soldaţii ucraineni.

Vizita a avut loc cu toate că un reprezentant al regimului separatist pro-rus din Donețk a susținut că artileria rusă are sub raza sa toate căile de acces către oraşul Bahmut.

Oraşul se află în stare de asediu, adică toate căile de acces, toate arterele de transport care duc spre oraş sunt sub controlul artileriei noastre”, a declarat miercuri Ian Gaghin, un consilier al liderului pro-rus al Doneţkului.

Potrivit acestuia, forțele armate ruse ar controla aproximativ 70% din Bahmut, în timp ce armata ucraineană ar menține acolo o garnizoană de circa 10.000 de soldaţi.

Mai multe pentru tine:
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Gestul șocant al Marianei Moculescu față de Horia Moculescu, chiar când acesta se afla pe patul de moarte: „Solicit să fie interzis!”
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Nu-l iartă nici după moarte?! Mariana Moculescu refuză să meargă la înmormântarea fostului soț! Unde și când va fi înmormântat maestrul?
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
„M-a lovit atât de puternic”! Celebra vedetă face dezvăluiri cutremurătoare la 53 de ani
Fashion Days Black Friday 2025 – ultimele ore de reduceri de până la 90%. Transformă-ți outfitul în cel mai spectaculos mod, cu opere de artă
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală