Consiliul Europei atrage atenţia că cei vinovaţi pentru atrocităţile de la Kramatorsk trebuie traşi la răspundere

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gara din Kramatorsk după atacul cu rachete, de sâmbătă, 8 aprilie FOTO EPA-EFE

Cei responsabili pentru încălcări grave ale drepturilor omului, precum atacul asupra gării din oraşul ucrainean Kramatorsk, trebuie să fie traşi la răspundere, a susţinut sâmbătă, comisarul pentru drepturile omului al Consiliului Europei, Dunja Mijatovic, transmite agenţia de presă HINA.

Potrivit autorităţilor ucrainene, cel puţin 50 de persoane, printre care copii, au fost ucise vineri în timp ce aşteptau în gara din Kramatorsk pentru a fi evacuate către zone mai sigure din Ucraina.

''Astfel de atacuri pot, de asemenea, să constituie crime de război conform dreptului umanitar internaţional'', a subliniat Mijatovic, conform Agerpres.

Oraşul Kramatorsk se află în partea din Donbas controlată de Ucraina. Restul Donbasului se află din 2014 sub controlul separatiştilor pro-ruşi, iar Moscova a făcut din cucerirea întregii regiuni obiectivul său prioritar după ce şi-a retras trupele din zona Kiev şi din nordul Ucrainei.

Mai multe pentru tine:
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Ilie Bolojan și Ioana Fâșie, căsătorie în secret. Cine este femeia care aduce fericire în viața premierului. Ce studii are și cu se ocupă?
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi