Comisia Europeană ar putea plăti taxele pentru rezidenţă impuse imigranţilor UE în Marea Britanie post-Brexit

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker

Comisia Europeană manifestă disponibilitatea de a suporta costurile aferente taxelor pentru cereri de rezidenţă impuse de Marea Britanie, după ieşirea din Uniunea Europeană (Brexit), imigranţilor europeni aflaţi pe teritoriul britanic, afirmă surse comunitare citate de The Guardian.

Ministerul britanic de Interne a avertizat că va impune o taxă de 72 de lire sterline (82 de euro) imigranţilor din state europene care vor cere "reglementarea statutului rezidenţei" în Marea Britanie după ieşirea acestei ţări din UE, programată în martie 2019. Pentru a obţine rezidenţă pe termen nedeterminat, imigranţii din ţări UE vor trebui să demonstreze că au locuit în Marea Britanie cinci ani şi că nu au antecedente penale.

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a agreat ideea suportării de către Bruxelles a acestor taxe dacă Londra nu va face vreo ofertă generoasă, afirmă surse politice comunitare citate de cotidianul The Guardian.

Conform surselor citate, Jean-Claude Juncker va aborda personal această temă în discuţiile cu premierul Theresa May. Juncker a semnalat că, în cazul în care nu se va ajunge la o soluţie de compromis, taxa ar putea fi suportată din bugetul comunitar.

Potrivit surselor UE, Juncker a convenit, într-o întâlnire cu grupul de coordonare cu privire la Brexit din cadrul Parlamentului European, să discute personal chestiunea costurilor cu Theresa May. Totuşi, se spune că a recunoscut că este posibil ca Bruxelles-ul să ia în considerare finanţarea costurilor din bugetul UE.

Negociatorii din partea UE şi ai Regatului Unit dezbat cu privire la o serie de chestiuni importante rămase încă nesoluţionate — drepturile cetăţenilor, acordul financiar şi frontiera irlandeză — alături de chestiuni precum Euratom, în legătură cu circulaţia materialelor nucleare.

Un proiect de tratat care va transpune în limbaj juridic acordurile cu privire la cele trei chestiuni de primă importanţă urmează să fie publicat în câteva săptămâni.

În noiembrie, negociatorul-şef pentru Brexit din partea Parlamentului European, Guy Verhofstadt, a atras atenţia ministrului pentru Brexit din Marea Britanie, David Davis, că o familie formată din cinci membri ar putea să fie obligată să plătească o factură de 360 de lire sterline — „o sumă foarte mare pentru o familie cu venituri mici" — potrivit planului guvernului britanic privind taxele pentru solicitarea permisului de şedere permanentă.

Detaliile complete privind noul proces de trimitere a solicitărilor online vor fi anunţate în câteva zile. Guvernul a declarat că intenţionează să perceapă taxe care „nu vor depăşi costul unui paşaport" pentru majoritatea solicitanţilor.

Cetăţenii europeni care au solicitat deja cu succes documentele de şedere permanentă în Regatul Unit nu vor trebui să plătească o taxă suplimentară atunci când vor cere „statut stabil".

Încă nu se ştie cât de mulţi dintre cei trei milioane de cetăţeni europeni din Regatul Unit vor solicita statut stabil. Numărul ar putea fi mai mare, în urma insistenţelor statelor membre din estul şi centrul Europei, care au propus ca termenii acordului privind drepturile cetăţenilor din UE după Brexit să îi vizeze pe cei care sosesc în Regatul Unit până la sfârşitul perioadei de tranziţie, care poate fi, cel mai devreme, pe 31 decembrie 2020.

Ministrul pentru Brexit le transmite cetăţenilor din UE să nu fie îngrijoraţi, pentru că nu vor fi expulzaţi

Ministrul britanic pentru Brexit, David Davis, a declarat miercuri că cetăţenii din UE care trăiesc în Marea Britanie nu ar trebui să îşi facă griji în legătură cu ieşirea Londrei din blocul comunitar, pentru că nu vor fi expulzaţi, transmite Reuters.

Într-un discurs susţinut într-o comisie parlamentară, David Davis a spus că un punct sensibil în protejarea drepturilor cetăţenilor ar putea fi cel legat de dreptul de vot în alte ţări, aspect pe care miniştrii britanici ar putea fi nevoiţi să îl reglementeze prin negocieri bilaterale.

Marea Britanie nu va fi un „stat vasal“ faţă de Uniunea Europeană în perioada de tranziţie după Btexit, a mai spus el, răspunzând unor critici privind intenţiile de a rămâne sub jurisdicţia Curţii Europene Justiţie (CEJ).

"Nu, nu vom fi", a spus Davis ca răspuns la întrebarea unui parlamentar pro-Brexit, Jacob Rees-Mogg, dacă Marea Britanie va fi un 'stat vasal' deoarece va continua temporar să accepte deciziile CEJ după ieşirea din blocul comunitar.

"Dacă s-ar întâmpla pe timp nelimitat, răspunsul meu ar fi probabil da. Însă răspunsul legat de o perioadă scurtă: nu", a declarat el, după ce a precizat că în perioada de tranziţie Londra va fi supusă deciziilor CEJ.

Davis a spus totodată că se aşteaptă ca Marea Britanie şi Uniunea Europeană să ajungă până la sfârşitul lunii martie la un acord privind perioada de tranziţie după ieşirea din blocul comunitar.

În negocierile dintre Londra şi Bruxelles din decembrie, anul trecut, au fost clarificate în principiu drepturile cetăţenilor după ieşirea Marii Britanii din UE.

Românii stabiliţi în Marea Britanie pot sta liniştiţi, pentru că nimeni nu îi va obliga să revină în ţară după ieşirea Marii Britanii din UE. Se vor bucura de acelaşi statut ca şi până în prezent.

Michel Barnier, negociator-şef al UE pentru Brexit declara că "toţi cetăţenii care s-au instalat în Regatul Unit sau în UE înainte de Brexit vor putea continua să trăiască, să lucreze, să studieze, ca şi până acum. Membrii familiilor, soţi, copii, bunici, vor avea dreptul de a se alătura rudelor pe viitor, dacă nu trăiesc acum în Regatul Unit".

De asemenea, un copil născut într-o familie de români după momentul Brexitului se va bucura de aceleaşi drepturi ca şi părinţii săi. Un român care a lucrat în Marea Britanie sau care are dreptul conform legislaţiei la ajutor social sau alocaţie pentru copii va avea aceleaşi drepturi ca şi în prezent şi va putea transfera aceste prestaţii sociale în orice ţară UE, când va dori.

Acordul de astăzi va fi prezentat şefilor de state şi guverne în Consiliul European de iarnă de săptămâna viitoare. Dacă aceştia îşi vor da acordul se va trece în faza următoare a negocierilor, care ar trebui finalizate în octombrie 2018, pentru că la sfârşitul lui martie 2019 UK să iasă efectiv din Uniunea Europeană.