Bruxelles-ul despre “euro-bondurile de elită” ale Germaniei: Vrem soluţii care ţin zona euro unită şi nu care să o rupă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reprezentanţii Comisiei Europene au precizat astăzi vis a vis de planurile "secrete" ale Germaniei de a propune "obligaţiuni de elită" pentru şase state din zona euro care au încă rating maxim din partea agenţiilor de credit, că rămân de partea soluţiilor care "ţin statele din zona euro împreună şi nu a celor care o despart", a spus Amedeo Altafaj, purtătorul de cuvânt al vicepreşedintelui CE Olli Rehn.

El a adăugat că Executivul UE a venit săptămâna trecută cu o propunere legată de emisiunea de euro obligaţiuni comune pentru zona euro, cu trei scenarii posibile, care să fie discutate în detaliul cu statele membre şi care presupun diferite grade de garanţii.

"Cartea verde pentru euro-obligaţiuni lansată săptămâna trecută de Comisia Europeanp practic a deschis calea pentru dezbateri pe această temă, dar unul din obiectivele noastre în această privinţă se referă la metoda comunitară. Aşa cum a anunţat comisarul Olli Rehn idea acestor propuneri este să păstreze unitatea zonei euro", a mai spus Altafaj care a adăugat că măsurile care duc la o divizare în rândul statelor membre nu ajută.

Preşedintele Comisiei Europene Jose Barroso şi vicepreşedintele Olli Rehn au anunţat săptămâna trecută propunerea Bruxelles-ului pentru emisiunea de eurobonduri care nu a fost însă acceptată de Berlin.

Euro - elita economică propune clubul celor cu rating AAA

Germania ia însă în calcul emiterea unor "obligaţiuni de elită", împreună cu anumite ţări din zona euro care au încă nota maximă din partea agenţiilor de rating, potrivit cotidianului "Die Welt", citat de Reuters.

"Obligaţiunile de elită" ar fi însă valabile doar pentru Germania, Franţa, Finlanda, Olanda, Luxembourg şi Austria, spun "înalţii diplomaţi europeni" citaţi de cotidianul german. Marea Britanie ar putea fi consultată în privinţa acestor obligaţiuni de elită.

Ar fi un compromis acceptabil pentru Germania. Care nu şi-ar pierde credibilitate garantând datoriile uriaşe ale celorlalte state şi nici nu ar risca să se împrumute mai scump.

Potrivit aceleiaşi surse, cancelarul german Angela Merkel şi preşedintele francez Nicolas Sarkozy au discuţii secrete privind crearea unei uniuni fiscale mai stricte cu zona euro, un club al "super-europenilor".

Un tratat interguvernamental, după modelul celui care funcţionează pentru Schengen, ar urma să fie semnat de către cei care doresc să respecte regulile acestui club, din care nu vor face parte neapărat toate cele 17 state euro.

Germania a avut probleme pe piaţă

Prin emiterea de obligaţiuni de elită, s-ar crea "o linie de apărare credibilă" în ochii investitorilor. Speranţa este ca pentru statele din acest "grup de elită" să scadă costul banilor împrumutaţi de pe pieţele externe. Mai exact, dobânda acestor obligaţiuni să fie între 2% şi 2,5%, cu doar puţin mai mare decât randamentul (dobânda) obligaţiunilor germane în acest moment.

Informaţiile survin într-un context extrem de tensionat, în care costul banilor creşte continuu pentru toate statele din zona euro. Săptămâna trecută, chiar şi Germania a avut probleme. Deşi până acum câteva zile a fost privită ca un refugiu de către investitori, care cumpărau fără probleme "bundurile" (obligaţiunile germane), în urmă cu câteva zile, Berlinul nu a reuşit să vândă la licitaţie decât o parte din obligaţiunile emise.

Banca Centrală a Germaniei a fost nevoită să intervină pentru ca licitaţia să nu fie un dezastru. Randamentul a crescut până la 2,23%, din cauza temerilor că Germania va trebui să intervină pentru a garanta pentru Spania şi Italia. Investitorii s-au orientat în ultimele zile către state europene care nu au legătură cu zona euro, precum Marea Britanie. Cererea de obligaţiuni britanice a fost atât de mare, încât dobânda Marii Britanii a scăzut sub cea a Germaniei.

Mai multe pentru tine:
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Situl istoric „După Ziduri”, distrus după reparațiile Primăriei Brașov? George Scripcaru: „Lucrurile sunt în regulă ca și procedură și etapă”. Ministerul Culturii: „Nu s-a respectat acordul. DJC Brașov a solicitat oprirea de urgență a lucrărilor”
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Peștele ieftin care e mai sănătos decât crezi. Dr. Mihaela Bilic garantează: „Cea mai mare cantitate de acizi grași esențiali”