Bolile zonei euro şi remediile acestora

La început a fost doar criza din Grecia. Apoi pieţele economice au realizat că şi Portugalia, Irlanda, Italia şi Spania sunt într-o formă destul de proastă, şi aşa s-a născut acronimul PIIGS (acronim economic care se referă la economiile a patru ţări din sudul Europei). Acum Cipru şi Slovenia au dat de greu.

Criza euro intră deja în cel de-al patrulea an care, din păcate, nu va fi ultimul. Acum momentele lipsite de evenimente s-au lungit un pic , iar cele de teroare financiară nu mai sunt atât de înspăimântătoare, încă de când Banca Europeană Centrală (BEC) a promis să „facă orice e necesar“ pentru a salva moneda unică. Dar, după cum demonstrează Cipru şi Slovenia, bătălia pentru euro nu s-a încheiat, notează „The Atlantic“.

Iată de ce euro, la felul cum este conceput în prezent, este un mecanism pentru un faliment în masă.

1. Bani prea puţini. Zona euro nu este ceea ce numesc economiştii o „zonă optimă“, adică euro a fost o idee proastă. Membrii UE sunt foarte diferiţi aşa că ar trebui să aibă politici monetare diferite. Dar nu au. Există o singură politică monetară pentru 17 ţări membre UE. Asta reprezintă o problemă pentru sudul Europei acum, deoarece salariile sunt necompetitive (mari) în comparaţie cu ţările din nordul Europei, iar BEC nu le ajută cu nimic.

Există două moduri prin care situaţia aceasta poate fi reparată. Ori salariile nord-europene vor creşte mai repede decât trebuie în timp ce salariile sudice se păstrează la acelaşi nivel, ori nordicii îşi păstrează acelaş ritm de creşere, în timp ce salariile sudice vor scădea. Scăderea salariilor va face mai dificilă plata datoriilor creând un cerc vicios. BEC preferă să împingă din ce în ce mai multe ţări în insolvenţă decât să rişte ceva asemănător cu inflaţia.

2. Bugete prea mici. Austeritatea a fost un dezastru complet. De fapt a crescut povara datoriilor în tot sudul Europei, deoarece a redus creşterea economică mai mult decât a redus costurile de împrumut. Iar acum Europa de Nord intră în horă. Franţa (care e între sud şi nord, în termeni economici) tocmai a pierdut atingerea ţintei de deficit şi va cădea şi mai rău. Olanda a impus taxe şi tăieri de buget, chiar dacă economia ei s-a micşorat. Şi chiar Germania contemplează noi măsuri de salvare a bugetului. Cu alte cuvinte, euro a devenit un pact de austeritate sinucigaş, scrie „The Atlantic“.

3. Prea puţin comerţ. În afară de Germania, peste jumătate din comerţul euro se face între ţări care au implementată moneda unică. Dar cu politicile proaste care împing sudul spre colaps şi nordul spre recesiune, ţările din zona euro nu-şi pot permite să cumpere atât de mult una de la cealaltă. Acesta adaugă un grad sporit de dificultate pentru recuperarea ţărilor sudice care au nevoie să exporte pentru a se scoate din necazuri.

4. Prea multă interconexiune financiară. Problema ţării poate deveni cu uşurinţă problema altei ţări dacă aceast stat deţine obligaţiuni ale băncilor ţării cu probleme. Asta este lecţia pe care a învăţat-o Cipru cu ajutorul Greciei. La fel ar fi şi cazul Franţei, pentru care orice restructurare italiană ar însemna dezastrul băncilor franceze.

Istoria nu trebuie să se repete. Europa nu trebuie să continue să se crucifice pe altarul aurit al euro. Blocul nordic ar putea decide să lase BEC să facă mult mai multe. Sau ar putea decide să cheltuiască mai mult. Eurocraţii par mulţumiţi doar să ţină totul la un loc, şi nimic mai mult. În acest fel încearcă să ţină presiunea asupra blocului sudic pentru acceptarea unor metode nepopulare pentru piaţa de muncă. Dar ce e suficient pentru ziua de azi, nu va fi suficient pentru ziua de mâine, în cazul în care blocul sudic nu are nicio speranţă de recuperare în cadrul zonei euro. Politicile impuse se vor întoarce împotriva monedei unice cu mult înainte să se întâmple asta, conchide analiza „The Atlantic“.