Belarus produce muniție în secret pentru războiul Rusiei din Ucraina: „Produsele sunt orientate către export”

0
Publicat:

Belarus a demarat un program secret de extindere a producției de obuze de artilerie și muniții pentru rachete, destinat sprijinirii războiului dus de Rusia împotriva Ucrainei, potrivit unei investigații realizate de grupul de opoziție belarus BELPOL.

Belarus îți extinde producția de obuze de artilerie și muniții pentru rachete FOTO: AFP

Inițiativa ar fi fost lansată în urma unui ordin confidențial semnat de liderul belarus Aleksandr Lukașenko în noiembrie 2023, iar operațiunile la scară largă sunt planificate să înceapă la finalul anului 2026, potrivit BELPOL, citat de  TVP World. 

Potrivit anchetei, unitatea de producție este amplasată în districtul Slutsk, la aproximativ 60 de kilometri sud de Minsk, pe terenul unui fost depozit de muniții din perioada sovietică. Proiectul vizează dezvoltarea unui centru capabil să acopere întregul proces de producție pentru muniție de artilerie și rachete de calibru sovietic.

Într-un videoclip publicat pe YouTube, reprezentantul BELPOL, Uladzimir Zhyhar, a explicat că amplasamentul este conceput pentru a funcționa pe baza unui „ciclu complet de producție de muniție de artilerie și rachete de calibru sovietic – 122 mm și 152 mm”.

„Proiectul este legat strategic de interesele Ministerului Apărării din Rusia, deoarece produsele finale sunt orientate către export și utilizare în războiul împotriva Ucrainei”, a declarat acesta.

Compania ZKI, nucleul noii inițiative

Programul se concentrează în jurul unei companii nou-înființate, ZKI, apărută la sfârșitul anului 2023. Conform BELPOL, firma este gândită ca un pilon central al industriei militaro-industriale în expansiune a Belarusului.

ZKI este susținută de companii naționale și funcționează sub supravegherea Comitetului Militar-Industrial de Stat, instituția guvernamentală responsabilă de coordonarea sectorului de armament din Belarus.

Dependență de parteneri externi

Ancheta scoate la iveală și limitele capacității interne a Belarusului în producția de muniții, în special în ceea ce privește fabricarea explozivilor. Din acest motiv, autoritățile de la Minsk se bazează în mare măsură pe sprijin extern.

Uladzimir Zhyhar a afirmat că Rusia furnizează tehnologii de asamblare, componente și instruire specializată, în timp ce China asigură utilaje pentru încărcarea rachetelor de 122 mm, formarea personalului și materiale explozive.

De asemenea, sunt în desfășurare discuții cu Iranul pentru furnizarea de componente și cu Pakistanul pentru expertiză extinsă în domeniul producției de explozivi.

Cine este BELPOL

BELPOL este un grup independent de investigații fondat de foști ofițeri de poliție din Belarus care au părăsit regimul Lukașenko. Organizația investighează și denunță cazuri de corupție, încălcări ale drepturilor omului și sprijinul oferit de autoritățile de la Minsk războiului Rusiei împotriva Ucrainei.