Video Arma surprinzătoare care anihilează dronele iraniene deasupra Kievului | VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ucraina a ajuns să anihileze toate dronele iraniene trimite Rusia să lovească infrastructura critică ucraineană, doborând 80 deasupra Kievului numai în timpul atacului din noaptea de Revelion, a declarat președintele ucrainean Volodimir Zelenskii, săptămâna aceasta.

Dar cum a reușit? Potrivit oficialilor și consilierilor ucraineni ai Kievului, care au vorbit cu POLITICO, o mare parte din aceasta ispravă se datorează sistemului Gepard de fabricație germană, un vehicul care poate trimite fluxuri duble de cartușe de 35 mm spre cer pentru a lovi dronele. Berlinul a trimis 30 de vehicule Gepard în Ucraina în ultimul an, și încă șapte vor fi trimise anul acesta.

Arma, în esență un tun antiaerian care se află deasupra unui vehicul cu șenile, oferă Ucrainei un sistem mobil de apărare aeriană care a jucat un rol cheie în distrugerea dronelor și rachetelor rusești, pe măsură ce Kremlinul continuă să trimită valuri de astfel de arme atât asupra centralele electrice, cât și asupra sistemelor electrice. Atacurile aeriene au aruncat Kievul și alte orașe în întuneric și au oprit căldura pentru zeci de mii de civili forțați să tremure pe timpul iernii.

Din septembrie, apărarea antiaeriană ucraineană a distrus 540 de drone kamikaze iraniene, potrivit lui Iuri Ihnat, purtătorul de cuvânt al forțelor aeriene ucrainene. Gepard este eficient împotriva acestor UAV-uri, precum și împotriva rachetelor de croazieră”, a adăugat el, „dar acest armament, care este destinat apărării aeriene a forțelor terestre, nu este suficient”.

Având în vedere volumul amenințărilor cu drone și rachete, forțele ucrainene încă trebuie să folosească o gamă largă de sisteme scumpe de rachete antiaeriene, atât arme mai vechi din era sovietică, cât și sisteme radar mai noi și lansatoare de rachete trimise de aliații occidentali.

Deși oficialii americani nu pot confirma numărul mare de drone doborâte, „nu avem niciun motiv să nu credem ce spun ei”, a spus un oficial al Departamentului Apărării care a dorit să-și păstreze anonimatul.

Sistem blindat antiaerian Gepard, de producție germană Foto wikipedia

Probleme cu munițiile

În timp ce Gepard s-a dovedit excepțional de eficient, altă problemă se profilează la orizont.

Muniția pentru cele două tunuri ale vehiculelor Gepard a fost fabricată în Elveția, iar guvernul de acolo a refuzat să permită Germaniei să reexporte aceste cartușe în Ucraina, invocând statutul său neutru.

Ministrul german al Apărării, Christine Lambrecht, a scris guvernului elvețian în octombrie cerând trimiterea a 12.400 de cartușe pentru Ucraina, dar cerere a fost respinsă. În decembrie, producătorul german Rheinmetall a declarat că va deschide o nouă linie de producție pentru a începe să producă muniție de 35 mm, dar primele tranșe nu vor fi disponibile până la sfârșitul acestui an.

Lipsa capacității industriale interne a alarmat din ce în ce mai mult guvernele occidentale de la începutul războiului. Drept urmare, SUA și aliații săi europeni lucrează în grabă pentru a identifica munițiile pe care le-ar putea scoate din stocurile mai vechi și iau în considerare modalități de a începe să-și pună în comun resursele, pe măsură ce războiul din Ucraina continuă să epuizeze depozitele NATO.

La Washington, au început discuții cu ușile închise despre scoaterea din depozite a munițiilor din perioada Războiului Rece și modernizarea lor suficient cît să fie utile Kievului, potrivit unei persoane familiarizate cu discuțiile. Un astfel de program a început deja, cu rachete pentru sistemele de apărare antiaeriană HAWK, fabricate în SUA, care au fost retrase de mult timp, iar acum programate să primească actualizările necesare pentru a fi trimise pe frontul ucrainean.

Rachetele HAWK vor fi asociate cu mai multe lansatoare pe care Spania s-a angajat să le trimită Ucrainei. Hawk sunt încă folosite în Europa și în alte părți, dar au fost eliminate treptat de armata americană la începutul anilor 1990 în favoarea sistemului Patriot.

Statele Unite caută, de asemenea, modalități de a opri furnizarea de drone iraniene către Rusia.

„Căutăm modalități de a viza producția iraniană de UAV-uri prin sancțiuni, controale la export și discutând cu companii private care furnizează componente pentru drone”, a declarat purtătorul de cuvânt al Consiliului Național de Securitate, Adrienne Watson. „Evaluăm pașii suplimentari pe care îi putem face în ceea ce privește controalele la export pentru a restricționa accesul Iranului la tehnologiile utilizate la fabricarean dronelor”, a spus acesta.

Mai multe pentru tine:
Cât costă șuba ciobănească îmbrăcată de Diana Șoșoacă de 1 Decembrie? Verdictul dur al stiliștilor: „Se poartă numai la stână!” Moda e lansată, de fapt, de Gigi Becali
Ghidul complet al iernii pe pârtie: cele mai bune haine și accesorii pentru întreaga familie ca să vă bucurați de schi și săniuș fără griji
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Prețurile au sărit în aer la Târgurile de Crăciun din Capitală! Cât au ajuns să coste vinul fiert, sărmăluțele și fasolea cu ciolan?! Vizitatorii au rămas uluiți!
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
O tânără prezentatoare a murit la nici 30 de ani
A iertat-o pe bunica regină, care l-a lăsat fără titlul de prinț. Nikolai, apariție spectaculoasă alături de Margareta a Danemarcei
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie