Angela Merkel: Europa nu va permite Rusiei să dispreţuiască dreptul internaţional în Ucraina

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Angela Merkel FOTO Mediafax/AFP

În discursul său de Anul Nou adresat nemţilor, cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a declarat că Europa nu va permite Rusiei să „dispreţuiască“ dreptul internaţional în cazul Ucrainei, potrivit agenţiei AFP, citată de Agerpres.

"Intenţia noastră este să constuim şi să consolidăm securitatea Europei alături de Federaţia Rusă şi nu împotriva Rusiei. Cu toate acestea, Europa nu acceptă şi nu va accepta dispreţuirea dreptului internaţional în Ucraina", a declarat cancelarul german în cadrul unui discurs ce urmează să fie difuzat integral de Anul Nou.

Angela Merkel afirmă că Europa a ales să nu fie divizată, ci să acţioneze mai degrabă unit pentru a-şi proteja valorile şi pacea.

"Unitatea Europei nu este un scop în sine, ci cheia prin care se poate depăşi criza din Ucraina, precum şi modul în care se poate impune statul de drept", a mai spus Angela Merkel.

Situaţia din estul Ucrainei rămâne una tensionata chiar şi după negocierile purtate la Minsk, deoarece autorităţile de la Kiev şi separatiştii proruşi nu au ajuns la un acord privind încetarea completă a focului.

Preşedintele Porosenko a anunţat că va avea o întâlnire cu liderii din Rusia, Franţa şi Germania pe data de 15 ianuarie, la Astana (Kazahstan), într-o încercarea de a stabili noi obiective pentru restabilirea păcii în estul Ucrainei.

Săptămâna trecută, autorităţile de la Kiev şi separatiştii proruşi s-au arătat de acord să efectueze un schimb de prizonieri. Astfel, conform acordului convenit armata ucraineană a reuşit să îşi ia înapoi 150 de militari în schimbul a 225 de separatişti.

Mai multe pentru tine:
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €