Aeroportul londonez Luton anulează zborurile din pricina unui defect al pistei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Arhivă

Zborurile au fost anulate, luni, pe aeroportul britanic din pricina unui defect al pistei cauzat de temperaturile caniculare din întreaga ţară, relatează Reuters.

„În urma temperaturilor ridicate de astăzi, a fost identificat un defect de suprafaţă pe pistă. Inginerii au fost chemaţi imediat la faţa locului, iar lucrările de reparaţii sunt în curs de desfăşurare pentru a relua operaţiunile cât mai curând posibil”, a transmis aeroportul într-un comunicat publicat pe Twitter. 

Companiile aeriene, precum EasyJet, Wizz Air,  Ryanair şi TUI utilizează acest aeroport. 

Circa 14 zboruri au fost redirecţionate către alte aeroporturi, inclusiv Gatwick şi Stansted luni după-amiază, potrivit datelor FlightRadar24, conform Reuters

Şi Forţele Aeriene britanice au informat, luni, că au suspendat utilizarea uneia dintre bazele sale, cea de la Oxfordshire, întrucât temperaturile ridicate au topit asfaltul pistei. 

De asemenea, pe fondul caniculei, agenţia naţională de meteorologie a emis primul cod roşu pentru căldură extremă, lansând un avertisment asupra unui „risc la adresa vieţii”.  

Totodată, Met Office a informat că în sudul Angliei temperaturile ar putea depăşi luni sau marţi 40 de grade Celsius. 

Mai multe pentru tine:
Zi tristă la Casa Regală română! Fiicele Regelui Mihai s-au reunit în lacrimi și durere
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte