Acordul comercial UE-SUA, suspendat de Parlamentul European din cauza amenințărilor la adresa Groenlandei

0
Publicat:

Parlamentul European a suspendat lucrările asupra legislației Turnberry, parte a acordului comercial UE-SUA, din cauza amenințărilor continue ale SUA la adresa Groenlandei și Danemarcei.

Parlamentul European a blocat temporar acordul comercial cu SUA FOTO Arhivă

Parlamentul European a decis să suspende lucrările asupra așa-numitei legislații Turnberry pe fondul amenințărilor continue ale Statelor Unite la adresa Groenlandei şi Danemarcei. Anunţul a fost făcut de Bernd Lange (S&D, Germania), președintele Comisiei pentru comerţ internaţional (INTA) a Parlamentului European şi raportor permanent pentru relaţiile comerciale cu SUA, potrivit Agerpres.

„Lucrările vor rămâne suspendate până când SUA vor decide să revină pe calea cooperării, în locul confruntării, şi înainte de a fi făcuți pași suplimentari”, a precizat preşedintele Comisiei INTA, conform site-ului PE.

După o reuniune a raportorilor alternativi ai comisiei (reprezentanţi ai grupurilor politice), Bernd Lange a declarat că Parlamentul European a lucrat intens pentru a-şi defini poziţia cu privire la cele două propuneri legislative Turnberry, în vederea demarării negocierilor cu Consiliul şi a implementării angajamentelor asumate de UE în cadrul acordului UE-SUA.

„Acordul Turnberry ar fi presupus suspendarea tarifelor pentru toate bunurile industriale din SUA şi instituirea unui sistem de contingente tarifare pentru un număr mare de produse agroalimentare americane care intră pe piaţa UE. Cu toate acestea, prin ameninţarea integrităţii teritoriale şi suveranităţii unui stat membru al UE şi prin utilizarea tarifelor ca instrument de coerciţie, SUA subminează stabilitatea şi predictibilitatea relațiilor comerciale UE-SUA”, a subliniat Lange.

Raportorii alternativi ai Comisiei pentru comerț internaţional au reafirmat „angajamentul de neclintit” al Parlamentului European faţă de suveranitatea şi integritatea teritorială a Danemarcei şi a Groenlandei. În contextul ameninţărilor continue şi în escaladare, inclusiv al ameninţărilor tarifare la adresa Groenlandei, Danemarcei şi a aliaţilor europeni, eurodeputaţii consideră că nu există altă opţiune decât suspendarea lucrărilor asupra celor două propuneri legislative Turnberry.

O conferinţă de presă pe acest subiect, susţinută de Bernd Lange, va avea loc mai târziu miercuri.

În iulie 2025, Uniunea Europeană şi Statele Unite au ajuns la un acord politic privind tarifele şi comerţul, cunoscut sub numele de „Acordul Turnberry”, detaliat ulterior într-o declaraţie comună din august 2025 care a anunţat Cadrul de Acord UE-SUA. Comisia Europeană a prezentat apoi două propuneri legislative menite să pună în aplicare anumite aspecte tarifare ale acestui acord.

Comisia pentru comerţ internaţional a Parlamentului European este responsabilă de gestionarea acestor propuneri legislative şi de conducerea negocierilor cu statele membre privind forma finală a taxelor vamale aplicate importurilor de bunuri din SUA.

Mai multe pentru tine:
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil