Cum îi îndepărtăm pe cei mici de televizor sau calculator fără accese de furie: metoda „ultimelor două minute” nu este cea mai eficientă

Când vine vorba de îndepărtarea celor mici de televizor sau de alte dispozitive tehnologice, mulţi părinţi aleg să îşi avertizeze înainte copiii, lăsându-i să se bucure de câteva momente în plus cu aparatul preferat. Deşi pare că micuţul are timp să se obişnuiască cu „ideea” despărţirii, această tactică nu este atât de bună pe cât am crede.

Deseori, înainte să îşi ia copilul din faţa televizorului ori să îl priveze de calculator, telefon sau tabletă, părintele îi „dăruieşte” celui mic câteva minute în plus cu dispozitivul favorit, avertizându-l că după va trebui să cedeze. Deşi această metodă pare una bună, oferindu-i copilului timp să se obişnuiască cu ideea că joaca tehnologică se va încheia, studiile arată că aceste avertismente îi determină pe micuţi să aibă accese de furie şi mai intense. 

Cercetătorii de la Universitatea din Washington au ajuns la concluzia că stabilirea unei rutine, a unui punct de oprire natural, sau provocarea intenţionată a descărcării bateriei dispozitivului, sunt metode mai eficiente de a evita reacţiile negative ale copiilor.

Copiii renunţă cu uşurinţă la dispozitivele tehnologice care îi ţin preocupaţi atunci când situaţia se schimbă: dacă ajung, de pildă, la destinaţie cu maşina şi trebuie să lase telefonul sau tableta şi să coboare, ori dacă trebuie să plece la şcoală sau să doarmă. 

De aceea, stabilirea unui interval orar în care cel mic are voie să se joace pe calculator, telefon sau tabletă, sau să se uite la televizor, este o metodă eficientă.

Părinţii folosesc uneori astfel de dispozitive pentru a-i ţine ocupaţi pe cei mici, timp în care ei pot desfăşura diverse treburi gospodăreşti sau pot avea grijă de ceilalţi copii, ori pentru a-i distrage atunci când trec prin ceva neplăcut, cum ar fi un tratament medical.

„De obicei, părinţii folosesc ecranele electronice ca soluţie disperată”, a declarat Alexis Hiniker, autoarea studiului, sfătuindu-i pe părinţi să aducă în discuţie alte activităţi, cum ar fi prânzul sau întâlnirile de joacă cu alţi copii, care se pot petrece doar dacă joaca tehnologică ia sfârşit.