Windows Phone 8.1 debutează la Build şi porneşte duelul asistenţilor: cât de „magic“ e Cortana de la Microsoft

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Windows Phone 8.1 este oficial şi este gata să înfrunte lumea pe telefoanele câtorva parteneri noi pentru Microsoft. Joe Belfiore, şeful diviziei Windows Phone, a prezentat la conferinţa Build şi asistentul personal digital din Windows Phone 8.1. Se numeşte Cortana şi este gata de duel cu Siri şi Google Now.

„(Cortana) este cel mai personal asistent digital“, aşa a caracterizat Joe Belfiore, omul responsabil de Windows Phone, noua provocare a Microsoft şi, totodată, noul produs cu care să înfrunte Apple şi Google. Ce este însă Cortana şi ce aduce nou în acest peisaj al asistenţilor digitali? În primul rând, citeşte totul de pe telefonul tău dacă o laşi. Apoi, îţi aduce informaţii contextuale pentru tot ceea ce ai avea nevoie (sau cel puţin cât poate. Informaţiile au fost furnizate în timpul conferinţei de la Build (transmisă live pe site-ul oficial).

„Data viitoare când vorbesc cu sora mea, adu-mi aminte să o întreb despre câinele ei“ a fost mesajul transmis de Belfiore asistentului digital Cortana. Este integrat în Windows Phone 8.1, va avea acces la tot felul de aplicaţii, de la cea de mailuri la Facebook şi Skype. Poţi, spre exemplu, să întrebi „Facebook, ce se mai aude cu Ion Popescu?“ şi Cortana va înţelege că trebuie să pornească aplicaţia de Facebook şi să caute acolo răspunsul la întrebarea ta.

Cortana merge pe ideea Google Now: informaţii contextualizate, şi intră într-o lume în care se mai regăsesc Siri de la Apple şi S Voice de la Samsung. Poate fi controlat cu vocea, poate seta intrări în calendar, poate căuta pe Internet, în mailuri, în telefon etc. şi poate seta aşa numite cercuri. Fiecărui cerc îi poate fi setat un interval în care te poate deranja. Spre exemplu, după o anumită oră mai permiţi doar celor din familie să te sune. De asemenea, Cortana are acces şi la localizarea ta şi îţi va învăţa micile obiceiuri, cum ar fi mersul la serviciu, şcoală, cumpărături şi se va adapta stilului tău.

Joe Belfiore, pe scena de la Build, a spus despre Cortana că înţelege să ofere informaţii foarte detaliate, în funcţie de interesele utilizatorului. El a demonstrat asta prin cererea temperaturii de afară în grade Celsius, Farenheit şi Kelvin. Cortana a convertit totul de fiecare dată. Spre exemplu, la întrebarea „What's the temperature in Bucharest?“ îţi va răspunde, iniţial, cu valoarea în sistemul fixat de tine.

Ecosistemul Windows Phone 8 şi noii parteneri

Windows Phone 8.1 şi noi parteneri

Pe lângă Cortana, elementul central al Windows Phone 8.1, Belfiore a mai vorbit şi despre Action Center, locul în care să-ţi regăseşti toate notificările, de la Facebook, Twitter, mailuri la mesaje şi apeluri ratate. De asemenea, poţi schimba şi mai mult ecranul de start, iar dezvoltatorii vor putea altera mai mult ecranul de stand-by. Vor avea acces la API-uri care să-i ajute să aducă un plus de valoarea acelui loc prea puţin utilizat. Spre exemplu, HTC a introdus pe ecranul de stand-by patru scurtături cu cele mai folosite aplicaţii.

De asemenea, Microsoft a anunţat şi noi parteneri. Printre aceştia se regăsesc Prestigio, Xolo, Micromax şi Gionee. Mai mult, Windows Phone 8.1 vine cu suport pentru dual-sim, în caz că doreai aşa ceva pe un smartphone cu ecosistemul Microsoft.

Windows Phone 8.1 primeşte şi o tastatură nouă. La câţiva ani de când cele de tip swype au devenit populare, Microsoft are una pentru ecosistemul său mobil. Este integrată în cea originală, iar Belfiore a lăudat-o la Build ca fiind cea pe care a fost doborât recordul mondial la viteza de scriere. „Am crezut că tastatura noastră e bună, aşa că am ajuns la Guinness World Record. Şi există o frază oficială pe care trebuie s-o scrii. Pe un smartphone cu Windows Phone 8.1 a fost scrisă în 17 secunde“, a spus Belfiore.

Noua tastatură din Windows Phone este acum deţinătoarea recordului mondial drept cea mai rapidă tastatură din lume. Joe Belfiore

Omul care, în 17 secunde, a scris proproziţia standard acceptată de către Guinness World Record

În plus, pentru Windows Phone 8.1, a fost introdus şi WiFi Sense care detectează ce hotspot-uri sunt gratuite în apropiere şi te va conecta automat la ele. De asemenea, poţi partaja reţeaua ta de Internet wireless de acasă cu musafirii fără să le dai parola, pur şi simplu creezi un hotspot intermediar. Cât despre aplicaţii, Skype va fi actualizată, vei putea trece între apel obişnuit şi unul video. În final, Windows Phone 8.1 va ajunge la utilizatori în lunile următoare (cel mai probabil până în toamnă).

Mai multe pentru tine:
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima