Razer Kraken X Mercury White - O nouă culoare, aceleaşi căşti bune la un preţ corect (TECH REVIEW)

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cu căştile Kraken X de la Razer m-am mai întâlnit o dată, în varianta lor ”de bază”, pe negru, despre care am spus atunci că sunt ”căşti de gaming ieftine, de care nu prea poţi să te plângi”.

Opinia asta nu s-a schimbat nici 8 luni mai târziu, când a venit în teste varianta pe alb, pe care Razer o numeşte Mercury White.

Bun, să trecem atunci repede în revistă ce îţi oferă această versiune a Razer Kraken X. În principal, este vorba de cam aceleaşi lucruri pe care le regăseşti şi în review-ul meu anterior, însă de data asta am dat mai multă atenţie unor elemente pe care le-am tratat mai rapid atunci, cum ar fi microfonul.

Până ajungem la microfon, vorbim însă puţin de design: căştile sunt uşoare, având o greutate de 250g, iar combinaţia de culoare gri-alb îmi place mai mult decât versiunea complet neagră, testată anul trecut. Am o slăbiciune pentru gadget-urile albe, chiar dacă sunt mai greu de întreţinut, îmi place faptul că ies în evidenţă.

Pe partea superioară găseşti numele brand-ului, iar în laterale poţi observa logo-ul Razer. Cupele sunt alcătuite din spumă de memorie şi sunt extrem de confortabile. În plus, nu îţi cauzează nicio neplăcere dacă porţi ochelari, lucru care îmi place enorm. Microfonul tot nu este retractabil, ceea ce poate fi puţin enervant uneori, dar îl poţi îndepărta rapid, deci nu ar trebui să constituie o problemă. Sub casca stângă ai rotiţa cu ajutorul căreia controlezi volumul şi butonul de on/off pentru microfon.

Tehnologie Surround 7.1 pe PC şi un microfon excelent

Dacă achiziţionezi căştile, vei găsi în cutie şi un talon răzuibil, care conţine un cod de activare pentru aplicaţia Razer Surround 7.1. Practic, aceasta îmbunătăţeşte sunetul pe care îl oferă Razer Kraken X şi oferă acea tehnologie surround, care te ţine în priză, şi îţi oferă indicii mai clare legate de spaţialitatea inamicilor. E foart utilă, de exemplu, în shootere precum Call of Duty, acolo unde vei auzi exact din ce parte soseşte un inamic şi vei ştii să te pregăteşti de întâlnirea cu el.

Microfonul este cel pe care l-am testat îndelung în ultima lună, fie prin conferinţe virtuale, fie prin jocuri. Sunetul vocii tale este clar, şi îmi place foarte mult că microfonul are o arie de detectare a vocii foarte bine stabilită: practic, odată ce l-ai ridicat poţi să vorbeşti cât de tare doreşti, căci nu va transmite niciun pic de sunet. Este excelent pentru comunicarea cu colegii de echipă, de birou (le poţi folosi şi pentru aşa ceva) sau, în cazul meu, pentru comunicarea cu inginerul de cursă din F1 2020.

Căştile sunt compatibile cu toate platformele - Nintendo Switch, Xbox One, PS4, PC, Mac şi Smartphone - însă funcţia Surround 7.1 funcţionează doar pe PC.

Aşadar, Razer oferă din nou o pereche de căşti de gaming excelentă, într-un preţ care nu îţi face gaură în buget. Ele se găsesc pe site-ul Razer la un preţ de 49,99 de dolari, sau pe Amazon.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro