„Naşul AI" şi alţi experţi cer „întreruperea lanţului de aprovizionare pentru deepfake”, învocând riscuri potenţiale

0
Publicat:

Experţi din domeniul inteligenţei artificiale (AI) şi directori ai unor companii din industria de profil, inclusiv unul dintre pionierii acestei tehnologii, Yoshua Bengio, au semnat o scrisoare deschisă prin care au cerut o reglementare mai strictă a conţinuturilor de tip „deepfake”, invocând riscuri potenţiale pentru societatea umană, informează Reuters, citată de Agerpres.

Conținuturile deepfake sunt tot mai greu de identificat. FOTO Shutterstock

„În prezent, conţinuturile 'deepfake' implică adeseori imagini cu caracter sexual, fraude şi dezinformare politică. Deoarece AI progresează rapid şi face ca producţiile 'deepfake' să fie mult mai uşor de creat, sunt necesare măsuri de protecţie", a afirmat grupul în scrisoarea deschisă redactată de Andrew Critch, cercetător în domeniul inteligenţei artificiale la Universitatea California din Berkeley.

Ce sunt conţinuturile „deepfake”

Conţinuturile „deepfake” sunt imagini, înregistrări audio şi video realiste, dar trucate, create de algoritmi de inteligenţă artificială, iar progresele recente ale acestei tehnologii au făcut ca ele să devină din ce în ce mai greu de diferenţiat de conţinuturile create de oameni.

Recomandări cu privire la modul de reglementare a conţinuturilor „deepfake"  

În scrisoarea deschisă, intitulată „Disrupting the Deepfake Supply Chain" ("Întreruperea lanţului de aprovizionare pentru deepfake"), este făcută o serie de recomandări cu privire la modul de reglementare a conţinuturilor „deepfake", inclusiv incriminarea completă a pornografiei infantile de tip „deepfake" şi sancţiuni penale pentru orice persoană care creează sau facilitează cu bună ştiinţă răspândirea de „deepfake" dăunătoare, solicitând totodată companiilor de inteligenţă artificială să împiedice produsele lor să creeze conţinuturi „deepfake" dăunătoare.

Peste 400 de persoane din diverse industrii, inclusiv din mediul academic, divertisment şi politică, semnaseră scrisoarea până miercuri dimineaţă.

Steven Pinker, profesor de psihologie la Universitatea Harvard, Joy Buolamwini, fondatoarea Ligii Justiţiei Algoritmice, doi foşti preşedinţi estonieni, cercetători de la Google DeepMind şi un cercetător de la OpenAI sunt printre semnatari.

Prioritățile autorităţilor de reglementare

Garantarea faptului că sistemele de inteligenţă artificială nu dăunează societăţii a fost o prioritate pentru autorităţile de reglementare după ce compania OpenAI, susţinută de Microsoft, a lansat ChatGPT la sfârşitul anului 2022, care a uimit utilizatorii prin capacitatea sa de a susţine conversaţii asemănătoare cu cele umane şi prin uşurinţa cu care îndeplineşte diverse alte sarcini.

Avertismente

Mai multe avertismente au venit din partea unor personalităţi proeminente cu privire la riscurile generate de AI, în special o scrisoare semnată de Elon Musk anul trecut, în care se cerea o pauză de şase luni în dezvoltarea unor sisteme mai puternice decât modelul de inteligenţă artificială GPT-4 creat de OpenAI.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Scene greu de imaginat la înmormântarea contabilei din Sibiu. Ce a făcut fiica ei: „A jucat perfect rolul copilului îndurerat”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Ce este blestemul Kennedy, care a lovit din nou. Detaliile sunt șocante, după ce și nepoata lui JFK a murit la doar 35 de ani, lăsând în urmă doi copii mici
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice