Lecţiile pe care le-a învăţat noul director Microsoft de la Gates şi Ballmer

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Satya Nadella a devenit directorul Microsoft acum câteva săptămâni, iar indianul a acordat primul său interviu în această calitate. Directorul a vorbit despre ce a învăţat de la Steve Ballmer şi Bill Gates, dar şi care sunt planurile sale.

"The New York Times" au fost cei care au discutat pentru prima oară cu Satya Nadella. El a vorbit în principal despre viziunea sa ca director în cadrul companiei.

Despre lecţiile primite de la Bill Gates şi Steve Ballmer

"L-am întrebat pe Steve cum mă descurc. Mi-a zis «Uite, vei şti. NU trebuie să mă întrebi pe mine cum te descurci. La nivelul tău, lucrul ăsta e implicit.» Şi apoi l-am întrebat cum mă descurc, comparativ cu cei care au lucrat înainte pe acelaşi post. «Cui îi pasă? Contextul e diferit. Singurul lucru care contează pentru mine e ce faci cu ce ai acum. Vreau să te concentrezi pe asta, în loc să te compari». Lecţia a fost să fii sincer cu tine şi să rămâi onest cu munca ta“.

„Bill e cea mai analitică şi riguroasă persoană pe care o cunosc. În primele cinci secunde ale unei şedinţe va găsi o greşeală în logica mea. Iniţial eram intimidat, dar e foarte paşnic. Poţi să-i dai replica. Se va contrazice cu tine viguros, dar va fi primul care-ţi va spune că ai dreptate. Te testează sub presiune“.

Despre cum va conduce Microsoft

„Încerc să fiu concentrat pe ziua aceasta şi cum voi îmbunătăţi eficienţa echipei de conducere. De asemenea, trebuie să o întreţin. Am lucrat pentru unii oameni în trecut. Ideea e că trebuie să-i fac să se implice autentic şi să transmit energie echipei. Nu-i evaluez în funcţie de ceea ce zic individual. Îi evaluez colectiv, ca echipă“.

Despre cum angajează oameni

„Fac un review la 360 de grade. Îi întreb ce zicea fostul manager despre ei, ce ziceau colegii despre ei şi rapoartele directe. Îi întreb de ce sunt mândri şi care sunt regretele lor“

Despre strategia Microsoft

„Longevitatea în industrie înseamnă să te reinventezi pe tine şi viitorul. După 39 de ani de succes, trebuie să ne reinventăm. Viitorul nostru nu ţine de succesul trecut. Sunt fascinant de ascensiunea şi de căderea civilizaţiilor, familiilor sau companiilor. Sunt puţine exemple de companii cu mortalitate mai bună decât oamenii“
 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur