Cinci motive pentru care noul site dedicat preşedinţilor României e un eşec

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Klaus Iohannis zâmbeşte, pe prima pagină a site-ului, dar nu e de zâmbit.

Administraţia Prezidenţială a României are site nou. Şi preşedintele Klaus Iohannis are site nou pe care să fie prezentat. Totuşi, acest produs al Internetului este dezamăgitor.

În 2012, Adevărul şi-a schimbat site-ul. Cu fiecare schimbare de site, care presupune că îţi schimbi şi identitatea pe online (tu sau produsul tău), vin câteva chestiuni de luat în calcul: vechiul conţinut trebuie să se adaptează bine noului mediu, noul layout trebuie să funcţioneze pe noi dispozitive, trebuie să te asiguri că site-ul e rapid (orice preşedinte ai fi, nimeni nu îţi aşteaptă site-ul) şi, în final, trebuie să nu strici ceea ce oarecum mergea.

Din nefericire, noul site al Administraţiei Prezidenţiale este dezamăgitor. Am aflat încă din prima zi de el, dar am aşteptat. Dacă n-ai o versiune beta prin care treci noul site, şi îl lansezi direct, în primele 24 până la 48 de ore mai corectezi acele bug-uri pe care nu le poţi evita. Acest nou site, presidency.ro, nu a corectat nimic de la lansare până acum şi este cel mult arătos, că util n-ar putea fi caracterizat. 

"Noul site al Administraţiei Prezidenţiale este online. Cu un design modern şi o interfaţă prietenoasă, vreau ca acest site să fie un pas spre o comunicare mai eficientă cu fiecare dintre dumneavoastră. Am iniţiat această platformă pornind de la următoarele principii: mai multă transparenţă, navigare facilă, comunicare integrată", susţine Klaus Iohannis în mesajul publicat pe 22 decembrie pe Facebook.

Cinci greşeli ale site-ului Administraţiei Prezidenţiale

Întâi de toate, nu are arhivă. Preşedinţia în România a început cu Klaus Iohannis şi cu el se poate să se încheie. Desigur, contra argumentul pe care l-aş putea auzi este: "arhiva există, e pe vechiul site!". Da, este acolo, sunt toţi preşedinţii din 1992 până acum, dar nu acolo le este locul. Ar trebui să fie pe site-ul nou, alături de Iohannis. Din fericire, textul Constituţiei e disponibil, dacă ai nevoie de el. 

Se spune despre Klaus Iohannis că este "preşedintele Facebook" şi echipa sa a folosit cu mult succes această platformă. Din nefericire, este şi singura pe care pare să o ştie această echipă. În stânga sus, cum te regăseşti pe site, ai butoane pentru reţele sociale. Facebook e activ, ştim asta. Twitter este doar un loc unde sunt publicate mesajele de pe Facebook, cu link spre Facebook. Instagram este gol şi are peste 70 de abonaţi. YouTube are câteva videoclipuri, iar butonul pentru mail nu funcţionează (n.r.: la ora redactării acestui articol, cel puţin).

Măcar preşedintele ştie pe unde navighezi după ce ieşi din site.

Preşedintele unei singure limbi, pare să fie Klaus Iohannis. Dacă ştii germană (că tot a fost folosit acest laitmotiv în favoarea sa), engleză sau franceză, n-ai nicio şansă să te descurci pe site-ul preşedintelui României. Desigur, nici cel vechi nu avea mai multe limbi, deoarece dacă alegeai engleză sau franceză erai informat, în respectiva limbă, că site-ul nu e disponibil în acel dialect. Din nefericire, acest aspect n-a fost corectat. 

Mai sus ziceam de lipsa unei arhive. Ei bine, site-ul are o problemă şi cu căutarea. Dacă introduci mai mult de un termen în câmpul dedicat, nu îţi întoarce nimic. Am încercat, după cum se vede şi în poza de mai jos, cu klaus iohannis, aşteptându-mă ca site-ul Administraţiei Prezidenţiale să fi scris ceva despre preşedintele în funcţie (sic!). Din păcate, nimic. Am căutat însă iohannis şi am avut ceva succes. 

Şi cum tot am găsit acest bug, am căutat alţi preşedinţi după numele de familie. În fapt, l-am căutat doar pe ultimul, căci m-am gândit că memoria site-ului e proaspătă. Am introdus basescu şi mi-a prezentat o pagină cu mai multe rezultate, de unde, undeva în dreapta, am găsit BĂsescu Traian. Mai jos, vezi ce se spune despre el, cu o lipsă gravă de diacritice şi interes pentru text. 

În final, este lăudabilă ideea de a avea conţinut foto-video pe site. Preşedintele are, totuşi, un fotograf dedicat şi ar fi păcat ca acele poze să se piardă. Preşedintele lui Barack Obama, spre exemplu, publică pe reţele sociale şi online. Aşa că am ajuns la foto-video pe noul site. Da, poţi descărca imagini, le poţi vedea mai mari, dar navigarea se face ca în urmă cu 10 ani, ceea ce nu e scuzabil pentru un site de 2015. Implementarea de galerii foto s-a schimbat mult şi asta în bine.

Mai sunt multe de spus, mărunţişuri, cum ar fi link-urile prea mari sau prea "greoaie" pentru perioada web-ului în care trăim sau "criza de identitate" pe care o are acel thumbnail din fila browser-ului, cândva e albastru, altcândva e cel vechi, de la vechiul site. Poţi însă acum, ca lucru pozitiv, să consulţi mai uşor agenda preşedintelui şi să vezi ce a spus, pe unde a fost şi ce a văzut. Poţi să-i scrii, dar este aproape echivalentul trimisului de scrisori către Moş Crăciun.

<a href="https://www.facebook.com/adevarultech" target="_blank" rel="nofollow">Hai pe Facebook ca să ştii ce-i nou şi când nu eşti pe site!</a>

Mai multe pentru tine:
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro