Chinezii de la Oppo aduc în Europa şi SUA un rival bun pentru iPhone 6s Plus

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dacă nu ai auzit pană acum de Oppo şi vrei să ştii cu ce se deosebeşte faţă de companiile de la noi, ai ocazia să afli ca să nu te prindă nepregătit. Ocazia vine odată cu modelul R7 Plus.

Oppo şi-a anunţat extinderea în Europa şi Statele Unite ale Americii, iar odată cu lansarea variantei îmbunătăţite a telefonului R7, adică R7 Plus, compania aduce un smartphone foarte bun dincolo de graniţele Chinei. Oppo R7 era deja disponibil din această vară în SUA. Cele două telefoane au design similar şi folosesc carcase rezistente făcute din aliaj de magneziu şi aluminiu, scrie PhoneArena.

Nu se ştie deocamdată cât va costa modelul Oppo R7 Plus în Europa şi America, însă preţul în China este de 470 de dolari la liber, ceea ce înseamnă că şi în alte ţări va ajunge tot sub 500 de dolari. În ceea ce priveşte specificaţiile, telefonul R7 are un ecran de 5 inci, iar varianta sa îmbunătăţită este pentru utilizatori care caută un ecran mai mare, de 6 inci, ambele telefoane având o rezoluţie de 1.920x1.080 pixeli.

Oppo R7 are o cameră de 13 megapixeli, iar spaţiul de stocare este de 16GB (suportă însă card microSD). Acest model este însă mai subţire, având doar 6,3mm pe când R7 Plus are 7,8mm. Aşa cum e grosime, aşa şi bateria, adică este mai mică având o capacitate de doar 2.320 mAh. De asemenea, sistemul de operare este Color OS 2.0 bazat pe Android KitKat, dar Oppo promite că va fi actualizat curând.

Oppo R7 Plus foloseşte un procesor Qualcomm Snapdragon 615 cu patru nuclee la 1,5GHz, are o memorie RAM de 3GB şi un spaţiu de stocare de 32GB care poate fi suplimentat cu un card microSD de până la 128GB. Ecranul este de 6 inci full HD protejat de Gorilla Glass 3 şi curbat pe margine, camera foto frontală este de 8 megapixeli, iar cu cea principală poţi realiza videoclipuri la rezoluţie full HD. Cum ecranul este mai mare, aşa şi bateria care ajunge la 4.100 mAh. Oppo R7 Plus rulează Color OS 2.1 bazat pe Android Lollipop.

Autor: Ana Pârvu

<a href="https://www.facebook.com/adevarultech" target="_blank" rel="nofollow">Hai pe Facebook ca să ştii ce-i nou şi când nu eşti pe site!</a>

Mai multe pentru tine:
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”