Interviu cu fondatorul OnePlus, Pete Lau: „Vrem să mai lansăm un telefon anul acesta“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pete Lau, fondatorul OnePlus
Pete Lau, fondatorul OnePlus

În 2014, un producător de telefoane de care nu a mai auzit nimeni a luat internetul prin surprindere. OnePlus a creat cozi de aşteptare virtuale, iar lumea s-a înghesuit să pună mâna pe un telefon cu Android care avea cele mai bune specificaţii tehnice la cel mai mic preţ. Un an mai târziu, modelul a fost un succes. “Adevărul” a vorbit cu Pete Lau, fondatorul companiei, despre drumul de până acum şi lansarea iminentă a lui OnePlus 2.

OnePlus a fost lansată în decembrie 2013 de către foşti angajaţi Oppo, o altă firmă de succes din China. Cu toate acestea, legăturile dintre companii sunt menţinute prin investitori comuni, dar şi prin faptul că OnePlus e produs în fabricile Oppo. Compania lui Pete Lau şi Carl Pei a adoptat un model straniu - a ales să vândă telefoanele folosind un sistem de invitaţii. Oamenii au stat la cozi virtuale pentru a avea dreptul de a cumpăra OnePlus.

Telefonul şi-a creat o aură de exclusivitate. Review-urile nu au întârziat să apară şi au fost în mare parte pozitive. De asemenea, OnePlus, spre deosebire de producătorii mari, a avut o lejeritate mai mare în a interacţiona cu fanii şi cumpărătorii. De fiecare dată când a apărut o problemă, OnePlus a răspuns.

Pete Lau consideră astăzi că strategia lor a fost una corectă. “Am anunţat compania în decembrie 2013 cu fast şi ne-am gândit că vom vinde câteva mii de telefoane prin internet. Cu cât ne apropiam de lansarea OnePlus One, mai multe persoane ne-au remarcat. Răspunsul imens pe care l-am primit după lansarea din aprilie 2014 a fost uimitor”, a spus Pete Lau pentru “Adevărul”. De altfel, campania de promovare a fost una cel puţin neobişnuită. Pentru a primi o invitaţie, OnePlus a cerut utilizatorilor să îşi distrugă telefoanele din prezent pentru a putea să ia un OnePlus One la un dolar.

Pe 27 iulie, OnePlus se pregăteşte să lanseze al doilea model din istoria companiei, numit, deloc surprinzător, OnePlus 2. Va fi un telefon cu specificaţii tehnice uluitoare, la un preţ extraordinar de mic - 450 de dolari. De altfel, Pete Lau crede că nu trebuie să facă bani din hardware, ci din software. În plus, anul va fi unul plin cu surprize şi poate noi dispozitive.

------------------

**De ce aţi pornit OnePlus? Ce v-a motivat pe tine şi pe Carl să concuraţi cu cei mai mari producători de telefoane mobile din lume?**

Toţi cei care am creat OnePlus am lucrat în industrie tehnologiei înainte pentru mulţi ani. Chiar dacă lucram pentru diferite firme, toţi foloseam iPhone-uri şi am simţit că lipseşte ceva de pe piaţa telefoanelor cu Android. Ori device-urile nu aveau performanţa dorită, ori erau pline de software inutil, ori erau urâte. Am văzut posibilitatea de a intra pe nişa aceasta, care s-a potrivit şi cu trendul actual: utilizatorii ştiu că nu trebuie să plătească 800 de dolari pentru un contract pe doi ani. Ştiam că putem să lansăm o companie globală cu un produs excelent, cu user experience îmbunătăţit şi o comunitate interactivă.

**Cum a fost începutul pentru OnePlus, îţi mai aminteşti?**

De la început, OnePlus a vrut să fie o companie globală. A fost foarte important pentru mine să angajez oameni din toată lumea. Am anunţat compania în decembrie 2013 cu fast şi ne-am gândit că vom vinde câteva mii de telefoane prin internet. Cu cât ne apropiam de lansarea OnePlus One, mai multe persoane ne-au remarcat. Răspunsul imens pe care l-am primit după lansarea din aprilie 2014 a fost uimitor. Nu ne-am aşteptat să avem o asemenea tracţiune de la primul telefon. La finalul lui 2014 am trecut peste estimările de vânzări şi am vândut peste un milion de telefoane.

**De multe ori, oamenii fac o confuzie privind identitatea OnePlus. Ce este OnePlus - un brand propriu sau o companie internă a Oppo?**

OnePlus este o companie proprie, deşi avem investitori comuni cu Oppo şi ei sunt principalul producător pentru noi, aşa cum Apple foloseşte Foxconn. OnePlus e în discuţii cu firme de investiţie din Silicon Valley pentru a primi mai mulţi bani, pentru a avea resurse şi expertiză mai multe, ca să creştem brandul nostru global.

**Cum aţi reuşit să faceţi un telefon atât de bun, la un preţ atât de mic? OnePlus 2 va fi 450 de dolari, mult sub alte flagship-uri. **

Să facem bani cu hardware-ul nu este scopul nostru. Suntem concentraţi să ne creştem brandul şi numărul de utilizatori, pentru a putea monetiza softul. Suntem capabili să ne vindem dispozitivele la un preţ atât de mic fiind foarte eficienţi: vindem prin e-commerce, ne bazăm pe social media pentru marketing şi avem tot timpul grijă să avem un inventar apropiat de realitate, pentru a profita de sistemul de invitaţii.

**Ai o companie profitabilă?**

Chiar dacă avem doar un singur produs într-un an, creştem rapid şi plănuim să lansăm un alt dispozitiv anul acesta. Cel mai important lucru e însă să creştem notorietatea firmei noastre şi să introducem produse care sunt atractive pentru o audienţă globală.

**Vreţi să staţi în zona premium a pieţei sau pregătiţi şi telefoane medii sau chiar entry level, care să aducă volume?**

Avem alt telefon plănuit pentru anul acesta, dar vom oferi detalii în curând. 

**Cum aţi ales să porniţi la drum cu un sistem bazat doar pe invitaţii?**

Fiind o companie cu resurse limitate, aveam nevoie de un sistem prin care să ne organizăm cererea şi oferta. Pe lângă managementul inventarului, sistemul de invitaţii ne-a ajutat să scalăm inteligent şi să construim o logistică foarte bună, care a creat o experienţă a utilizatorului pozitivă. Şi, prin faptul că cei care au primit invitaţii la început au putut să dea mai departe prietenilor, a fost un mod organic de a atrage noi cumpărători care află despre produsele noastre.

**La un an distanţă, a fost strategia corectă?**

Da, cred că a fost decizia bună. Datorită sistemului de invitaţii am putut să creştem treptat. Şi a creat o aură de exclusivitate, dar acesta a fost un efect secundar, neintenţionat.

**Pregătiţi aceeaşi strategie şi pentru OnePlus 2, care va fi lansat pe 27 iulie?**

Am învăţat multe de la OnePlus One. Sistemul de invitaţii a fost rafinat la OnePlus 2 şi va fi mult mai uşor pentru fanii noştri să primească acces pentru a cumpăra dispozitivul.

**Câţi angajaţi aveţi acum?**

Avem peste 600 de angajaţi.

**De ce există diferenţe de preţ atât de mari între producătorii chinezi sau independenţi, cum sunteţi voi, şi Samsung, Apple sau Sony?**

Companiile adoptă un model de business nou pentru a se adapta la piaţa în schimbare din domeniul telefoanelor mobile. E mai greu pentru cei mai vechi să schimbe direcţia rapid sau, pur şi simplu, să facă vreo mişcare.

**A contat şi faptul că producătorii din China au reuşit să treacă peste imaginea de clone şi au creat produse inovatoare şi competitive?**

Avem cartierul general în China, dar avem angajaţi din 14 ţări şi creştem global zi de zi. Shenzen e un loc extraordinar să deschizi o companie acum, pentru că eşti în mijlocul ecosistemului de fabricaţie şi poţi să creezi produse premium cu un control al calităţii crescut.

**Cu ce vă diferenţiaţi voi de alte companii?**

OnePlus se distanţează de ceilalţi producători prin focusul pe care-l punem pe produs şi utilizatori. De asemenea, vorbim direct cu fanii noştri şi aflăm ce fel de produse ar dori.

**Ce pregătiţi pentru anul viitor?**

Ne concentrăm să creştem echipa şi talentele interne. Am pornit la drum cu o echipă mică, ce urma să vândă câteva mii de dispozitive. Atenţia pe care am primit-o a fost neaşteptată şi vrem să avem din ce în ce mai mulţi angajaţi buni.

**Pregătiţi şi magazine fizice?**

Am reuşit să creştem atât de bine bazându-ne pe comerţ electronic. Oamenii au încredere în brandul nostru şi ştiu ce primesc. Cu toate acestea, ne uităm cu atenţie la fiecare ţară în care suntem prezenţi şi analizăm canalele de distribuţie cu care putem lucra. În Malaezia şi Indonezia am lucrat cu parteneri pentru a avea telefoane în magazinele fizice, pentru a ajunge mai rapid la fanii noştri. Vom deschide şi un magazin de prezentare în Beijing, pentru a vedea cum reacţionează userii.

Review cu OnePlus One

  

**Care sunt principalele voastre pieţe?**

Statele Unite, China şi India. Am deschis un birou în India pentru a dezvolta prezenţa locală. De asemenea, creştem echipa noastră pentru a fi prezenţi local, inclusiv în România.

**Pe final, vreau să te întreb dacă pregătiţi şi alte produse, nu doar telefoane? Aţi avut succes cu un singur produs pe an, veţi schimba strategia?**

Scopul nostru principal este să lansăm cu succes OnePlus 2. Ne-am gândit să lansăm şi alte produse, dar ne concentrăm în dezvoltarea softului, pentru a creşte platforma OnePlus pe care să adăugăm alte dispozitive.

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite