CES 2020: LG a prezentat cele patru niveluri ale experienţei AI – Eficienţă, Personalizare, Raţionament şi Explorare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO LG

În cadrul CES 2020, Dr. I.P. Park, preşedinte şi şef tehnologic al LG, a dezvăluit cadrul viitoarei dezvoltări a inteligenţei artificiale (AI), în prezentarea “Niveluri de experienţă: Viitorul AI şi al experienţei umane”.

La Mandalay Bay Convention Center din Las Vegas, Dr. Park a explicat că, în mijlocul unui val de idei şi concepte referitoare la AI, e important să împărtăşim un cadru de lucru structurat comun pentru dezvoltarea AI în întreaga industrie, pentru a crea un impact semnificativ asupra oamenilor.

Preşedintele LG a discutat împreună cu Jean-François Gagné, cofondator şi preşedinte al Element AI, o companie din Montreal, despre construirea cadrului de lucru şi despre responsabilitate într-o industrie care va schimba lumea, explicând cele patru niveluri ale experienţei AI (AIX) – Eficienţă, Personalizare, Raţionament şi Explorare – care se bazează pe salturi semnificative ale capacităţii tehnologiei şi aplicaţiilor acesteia.

Eficienţa, primul nivel, este cel la care anumite dispozitive şi funcţii de sistem se pot automatiza prin comenzi simple, lucru posibil în prezent pe piaţa de astăzi în cadrul majorităţii produselor dotate cu recunoaştere vocală şi inteligenţă artificială. La acest nivel, AI-ul îşi ajustează automat performanţa în funcţie de anumiţi parametri senzoriali prestabiliţi. Un exemplu de AI de prim nivel este aparatul de aer condiţionat LG ThinQ, ce are un senzor inteligent pentru detectarea prezenţei oamenilor în cameră şi ajustarea temperaturii şi fluxului de aer în consecinţă, a explicat Dr. Park.

Următorul nivel, Personalizarea, se concentrează pe învăţarea tiparelor pentru optimizarea şi personalizarea funcţiilor dispozitivelor, a spus Gagné. Dispozitivele şi serviciile cu AI de acest nivel pot acumula informaţii din interacţiunile cu mediul înconjurător şi cu utilizatorii, pot recunoaşte tiparele şi le pot folosi pentru a-şi îmbunătăţi eficienţa în îndeplinirea sarcinilor şi a simplifica interacţiunea cu utilizatorii. Dr. Park a descris felul în care următoarea generaţie de aspiratoare robotizate LG R9 va putea învăţa din greşeli (de exemplu, blocatul la colţuri şi deschizături), amintindu-şi tiparele spaţiului respectiv.

Raţionamentul, cel de-al treilea nivel, prevede un AI ce foloseşte învăţarea cauzală prin intermediul inteligenţei colective a unui sistem compus din diverse dispozitive şi servicii. Percepând cauza diverselor tipare şi comportamente, AI-ul de acest nivel poate prezice şi încuraja mai eficient rezultatele pozitive pentru utilizatori. “Aici ne putem folosi de diversitatea portofoliului nostru de produse, fiindcă vom avea nevoie de multe puncte de legătură inteligente, ce interacţionează cu utilizatorul şi adună informaţii pentru a înţelege «de ce» şi a stabili relaţiile de cauzalitate,” a adăugat Dr. Park.

Deşi încă în viitorul îndepărtat, nivelul al patrulea, Explorarea, este “destinaţia finală a AI-ului LG,” a conchis Dr. Park. Folosind un concept denumit Învăţarea Experimentală, bazat pe metoda ştiinţifică, sistemele dispunând de AI îşi vor putea dezvolta noi capabilităţi, formulând şi testând ipoteze pentru a descoperi noi legături; astfel, ele pot să înveţe şi să devină mai bune, adăugând mai multă valoare vieţilor utilizatorilor.

Mai multe pentru tine:
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Ce se întâmplă în fiecare noapte într-un lift din Cluj, la ora 3:17. Locatarilor le este frică să-l folosească. „Cineva era acolo cu mine. În colț. Respirând greu. Dar nu-l vedeam”
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Boala care a ucis-o pe fiica lui Freedie Mercury la doar 48 de ani
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online