Radioul fantomă care din 1982 emite sunete inexplicabile şi care a dat naştere unor teorii ale conspiraţiei: dacă s-ar opri, ar declanşa o reacţie nucleară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

MDZhb, o staţie radio din Rusia, care emite încă din anul 1982, fără ca cineva să ştie exact de ce, este legată de numeroase teorii conspiraţioniste, dintre care o parte s-au dovedit adevărate, relatează BBC.

Într-o mlaştină rusească în apropierea oraşului Sankt Petersburg, în spatele unor porţi din fier, se află mai multe clădiri abandonate, precum şi câteva turnuri radio. Misterul zonei respective are rădăcini până în perioada Războiului Rece şi se presupune că aici este sediul postului de radio „MDZhB”, care încă nu a fost revendicat de nimeni.

În ultimii aproape 40 de ani, acesta din urmă a emis în fiecare zi, şapte zile pe săptămână, acelaşi ton monoton, care alternează la fiecare secundă cu un sunet ce seamănă cu un claxon naval, sublinează BBC. O dată sau de două ori pe săptămână, o femeie sau un bărbat recită câteva cuvinte în rusă precum „barcă” sau „specialist în agricultură”, mai apoi revenind la tonul monoton. Postul poate fi ascultat de oricine, oriunde s-ar afla pe planetă pe frecvenţa 4625 kHz.

Din cauza teoriilor conspiraţioniste, postul a ajuns să fie urmărit online de zeci de mii de ascultători, botezându-l „The Buzzer” (n.red.: Bâzâitul). Aceştia recunosc senin că nu ştiu exact ce ascultă, iar David Stupples, un expert în studiul semnalelor de la Universitatea City din Londra, le dă dreptate, precizând că in conţinutul semnalului nu există vreo informaţie.

Se crede că frecvenţa ar aparţine forţelor militare ruseşti, însă acestea nu au recunoscut niciodată acest fapt, deşi postul a început să emită prima oară în perioada Războiului Rece. Astăzi, „Bâzâitul” este transmis din două locuri – Sankt Petersburg şi o zonă aproape de Moscova.

O parte dintre teoriile conspiraţioniste spun că postul de radio ar ajuta submarinele să ţină legătura cu extratereştrii sau că funcţionează precum un sistem de apărare în cazul unui atac nuclear. Adică, dacă s-ar opri din funcţiune, acesta ar declanşa o reacţie nucleară, pentru a se asigura că niciuna dintre cele două părţi nu scapă.

„Cotele” zilnice pentru spionii lumii

Un alt post, asemănător cu „Bâzâitul”, este „Lincolnshire Poacher”, care a emis între 1970 şi 2008. Asemănător radioului rusesc, acesta transmitea în toată lumea, dintr-un loc secret, în Cipru, cu mesaje la fel de misterioase.

La începutul fiecărei ore, pe post se puteau auzi primele acorduri şi versuri ale unei melodii din folclorul englezesc, „Lincolnshire Poacher”, repedându-le de 12 ori. Apoi, postul emitea un mesaj din partea unei voci feminine, care anunţa grupuri de cinci numere, precum – „1-2-0-3-6”.

Totuşi, misterul acestuia a fost în cele din urmă rezolvat, şi îşi are originea încă din anii 20, când sistemul de comunicaţii rusesc fusese compromis de către spionii britanici. Astfel, peste noapte, ruşii au inventat un alt sistem care presupune generarea unei parole aleatorii de către persoana care trimite mesajul. Cu cât „parola” era mai întâmplătoare, cu atât mesajul era mai greu de decriptat.

Aşa au apărut „radiourile cu numere” – staţii ale căror rol era de a transmite mesaje codate către spionii din întreaga lume. Acest sistem a ajuns ulterior să fie folosit şi de către britanici, care în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial au reuşit să decodifice mesajele ruseşti când au descoperit că codurile pentru parolele aleatorii se ascundeau sub forma numerelor unor role de hârtie igienică ale armatei ruse, folosite în spitalele din Germania de Est.

În 2010, FBI-ul declara că a reuşit să scoată la iveală o reţea de spioni ruşi care se folosea de acelaşi sistem pentru a comunica şi pentru a ţine legătura.

Deşi ideea unui alt radio folosit de spioni ruşi pare ideală, „Bâzâitul” nu se încadrează, deoarece acesta nu a transmis niciodată numere. Chiar şi aşa, unii experţii susţin că nu este întâmplător, şi că radioul este permanent pornit pentru ca într-un eventual moment de criză acesta să înceapă să transmită numere pentru a da ordine spionilor şi forţelor militare ruseşti din toată lumea. Totodată, în 2013, Maris Goldmanis, un fan al postului, a remarcat că „Bâzâitul” a transmis un mesaj unic – „Comanda 135 a fost emisă”. Ulterior, mesajul decodificat ca drept un test prin care să se dovedească că radioul funcţionează „gata de luptă”.

În ciuda faptului că misterul lui „MDZhB” a fost rezolvat, asta nu-i opreşte pe fani să vină cu tot felul de teorii ale conspiraţiei.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Planul diabolic pus la punct de o femeie de afaceri acuzată că și-a ucis soțul pentru a pune mâna pe avere
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare