Au fost descoperiţi compuşii chimici care ar putea permite crearea primului ficat artificial 100% funcţional

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O echipă de bioingineri medicali a publicat un studiu în care sunt identificate substanţele chimice care permit regenerarea celulelor hepatice în afara organismului uman, potrivit Wired.

Acesta reprezintă un pas uriaş spre crearea de ficaţi artificiali. Spre deosebire de alte organe, ficatul se poate regenera atunci când o parte din el este înlăturată. Totuşi, acest lucru se întâmplă numai în interiorul corpului. Odată scos din organism, celulele hepatice mature, numite hepatocite, îşi pierd abilitatea de a mai funcţiona.

„Este un paradox, deoarece ştim că celulele hepatice sunt capabile să crească însă noi nu putem să le facem să se regenereze“, a declarat, pentru medicaldaily.com, Sangeeta Bhatia, ingier din cadrul MIT.

Hepatocitele sunt celulele dominante din ficat. Ele se ocupă cu stocarea proteinelor, transformarea carbohidraţilor şi sinteza colesterolului şi a proteinelor. În ciuda faptului că oamenii de ştiinţă au făcut progrese foarte mari în încercarea de a dezvolta ficaţi artificiali, reproducerea integrală a funcţiilor hepatice nu a putut fi realizată.

Echipa de bioingineri a reuşit, totuşi, să descopere care sunt moleculele care ţin celulele hepatocite în viaţă. În total sunt 12. Descoperirea a fost făcută cu ajutorul unei tehnici dezvoltată de Sangeeta Bhatia. Aceasta presupune combinarea celulelor hepatice umane cu celule fibroblaste de la şoareci. Procedeul a permis menţinerea funcţionalităţii hepatocitelor în afara organismelor, însă pentru o perioadă scurtă de timp.

De această dată, echipa a crescut celule provenite de la opt donatori diferiţi şi au testat diverse chimicale pe aceste mostre. Cercetătorii s-au axat pe 83 de enzime care controlează majoritatea funcţiilor complexe ale ficatului. S-a descoperit că 12 chimicale sunt direct responsabile pentru menţinerea funcţionalităţii celulelor şi regenerarea lor. De asemenea, ei au aflat că două dintre acestea funcţionează mai bine dacă sunt prelevate de la o persoană tânără.

Echipa a decis, apoi, să vadă dacă aceşti doi compuşi pot susţine creşterea celulelor hepatocite pornind de la celule stem pluripotente induse. Cu toate că aceste chimicale nu au reuşit să aducă celulele hepatocite la maturitate, rezultatul a fost surprinzător. Hepatocitele au crescut până într-un punct în care nu s-a mai ajuns până acum.

Cercetătorii ar putea să lucreze la un medicament bazat pe cei doi compuşi care să permită regenerarea ficatului pacienţilor sau chiar să încerce să implanteze hepatocite derivate din celule stem în şoareci. Bhatia este încrezător că, mulţumită noilor descoperiri, omenirea este foarte aproape de crearea unui ficat 100% funcţional.

Haideţi să discutăm! Ne puteţi vizita şi pe pagina de Facebook Tech Adevărul.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"