Neurologii explică modul în care poate fi gestionat timpul pentru creşterea productivităţii şi a succesului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Managerierea eficientă a timpului poate creşte productivitatea. FOTO Arhivă

Timpul este una dintre cele mai preţioase resurse de care dispunem, dar şi una dintre cele mai frecvente probleme ale oamenilor, fiind considerat a fi cel mai important factor generator de stres. Învăţarea managementului timpului este cheia spre creşterea productivităţii şi atingerea succesului.

Timpul este cea mai de preţ resursă pe care cu toţii o avem la dispoziţie. Toţi dispunem de doar 24 de ore pentru a ne rezolva sarcinile zilnice. Doar modul în care le folosim şi cum ne manageriem timpul face diferenţa între oamenii productivi şi cei care rămân mereu în urmă. Principala cauza a eşecului este lipsa unei autodiscipline riguroase, specialiştii oferind exemple cu privire la modul în care poate fi folosit timpul pentru creşterea productivităţii zilnice:

Prioritizaţi informaţiile pentru a lua cele mai bune decizii

Cu toţii am experimentat ce se întâmplă când suntem bombardaţi cu informaţii. Pur şi simplu nu ştim ce decizie trebuie luată, parcă mintea paralizează. Aceasta este o reacţie normală, creierul confruntându-se cu o supraîncărcare de informaţii. Creierul nostru reacţionează exact ca un computer suprasolicitat şi pur şi simplu se blochează, scrie smartbrief.com. Atunci când te confrunţi cu un haos sau blocaje, prioritizarea informaţiilor reprezintă cel mai important mod de a proteja creierul.

Împarte atenţia cu grijă

Este posibil să jonglezi cu mai multe lucruri dintr-o dată, dar singura modalitate de a obţine rezultate pozitive în ceea ce îţi propui este să le faci pe rând. Dacă sunteţi în timpul unei întâlniri şi observaţi că cei care ar trebui să vă asculte îşi îndreaptă atenţia către telefon, anunţaţi că următorul punct este important, astfel încât să atrageţi atenţia lor deplină. Când te simţi presat de prea multe lucruri venite dintr-o dată, ia decizia conştientă de a-ţi împărţi concentrarea. Pune o limită de timp pe cât vei pierde prin acordarea atenţiei unui anumit lucru.

Consumă-ţi energia în mod eficient

Creierul foloseşte energie pentru a funcţiona, ca orice alt organ. Acesta are nevoie de aproximativ 10,8 calorii pe oră. Dacă fără energie nu poţi alerga, din cauza sarcinilor mentale intense creierul nu va avea combustibilul necesar pentru a funcţiona corect şi va reacţiona prin stres.

Acumulează informaţie prin vizualizare

Vizualizările sunt o modalitate foarte bună de a activa mintea. De aceea, povestirile, imaginile şi metaforele funcţionează foarte bine în generarea unei imagini. Acestea sunt încărcate de informaţii, oferind culoare, formă, dimensiune, context, etc. Deoarece vizualizările consumă mai puţină energie decât cuvinte, creierul procesează mai uşor informaţiile. Luaţi un pix şi hârtie şi scrieţi ce aveţi de rezolvat a doua zi. Acest lucru salvează creierul de necesitatea de a-şi aminti ce şi-a propus să facă.

Lucrează în reprize

Neurologul Nathaniel Kleitman a descoperit că oamenii pot desfăşura cu succes activităţi în reprize de 90 de minute. Dupa ce lucrează la o intensitate mare pentru mai mult de 90 de minute vor începe să elibereze hormoni de stres.

În momentul în care cortexul prefrontal începe să se închidă, vom începe să ne pierdem capacitatea de a gândi în mod clar. Această cercetare confirmă faptul că avem nevoie de impulsuri ritmice de odihnă şi relaxare pe tot parcursul zilei. Pauzele regulate sunt exact ceea ce are nevoie creierul nostru. În loc să-ţi bombardezi organismul cu diferite energizante sau cafea, încearcă să-ţi gestionezi mai bine energia. Concentrează-ţi atenţia în fiecare dimineaţă pe cea mai dificilă şi importantă sarcină şi nu uita de importanţa pauzelor.

Mai multe pentru tine:
Povești din noaptea cutremurului care a zguduit România pe 4 martie 1977. Ce i-a făcut Rică Răducanu unui coleg chiar în timpul seismului
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Brenciu, blocat cu familia în Kuala Lumpur: „Ne-am luat destinul în propriile mâini"
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump